Apropo de singuratate si de Fericire: pe 10 mai e ziua Sf Simon Zilotul:
Sf. Ap. [unul din cei 12 apostoli] Simon Zelotul, mirele din Cana Galileii (prăznuit pe 10 mai şi 30 iunie, protector al căsătoriei) - părticele din mâna Sfântului se află într-o casetă din Biserica “Sf. Împăraţi – Podeanu” (Str. Dorna, Nr. 70, Piaţa Chibrit, vizavi de Cinema Excelsior, capătul lui 300, Metrou “1 Mai”), alături de o a 2-a casetă, cuprinzând o părticică din Sf. Cruce pe care a fost răstignit Hristos
Biserica se deschide duminica [9 mai] dupa masa de la 15.40-16, slujba de inainte praznuire e de la 18-20.30. Iar luni pe 10 mai slujba e de la 8-12.30, biserica fiind deschisa toata ziua, inclusiv luni dupa masa [cind nu e lume multa].
In ProvincieSf. Simon Zilotul - particica la: Biserica Mănăstirii Văratec, com. Agapia, sat Văratec, jud. Neamţ.
....................
- Comentariu publicat de Bdi pe Mai 4, 2010 la 10:13pm
- Ştergere comentariu
Apropo de Fericirea pe care o cautam toti, dar putini ajung la ea, desi e starea noastra de baza [cum ne-a facut Dumnezeu]:
http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-podeanu-67...
Program:
http://www.lacasuriortodoxe.com/article-19233541.html
-
Comentariu publicat de Bdi pe Mai 12, 2010 la 3:46pm
- Ştergere comentariu
-
- Ştergere comentariu
Soarta.doc
Cum ca omul trebuie sa insiste puternic in rugaciune pt a putea schimba o soarta potrivnica.
-
- Ştergere comentariu
Pulbere de Lumina
Pulbere de Lumina
presara Cineva din cer
asemeni ninsorii ce ne cuprinde
Lumina devine Cuvantul din noi
ce rosteste in soapta Taina
in care tu si cu mine Suntem.
Lumina in pulbere ne danseaza usor
ninsoarea se aseaza pe mainile noastre
privirile noastre sunt curcubeu
si Cel Care presara Lumina tace.
[Vitorita Dutu]
http://www.metacafe.com/watch/2977069/victorita_dutu_pictura_36/
http://victoritadutu.wordpress.com/
www.vdutu.wordpress.com
.......................
Comentariu publicat de Bdi pe Octombrie 1, 2010 la 11:40am Ştergere comentariu Atentie insa ! Vedeti ce cereti, ptca s-ar putea sa se indeplineasca !
Doamne invata-ne cum si pentru ce sa ne rugam !
Cineva spunea si zicea bine:
" Merci de informatii dar nu prea stiu ce sa fac....Daca cumva se indeplineste si dupa aia imi dau seama ca nu e ceea ce vroiam. Drept sa iti spun nici nu stiu daca imi doresc cu adevarat sa imi schimb viata in sensul asta, cel putin nu in momentul asta. ... ce am zis atunci despre singuratate, era despre singuratate in general, ca esti singur cand nu ai prieteni, ca esti singur cand membrii familiei nu mai sunt aproape de tine sau ceva in sensul asta. Nu m-am referit la o singuratate in sensul dorintei de a fi cu cineva. Poate e altfel de singuratate .Si poate nici acum nu imi doresc. Nu mi-am dorit niciodata cu ardoare chestia asta. Daca spun rugaciuni, le spun pentru mantuirea mea sau pentru bine in general. Nu imi doresc ceva anume. Si cred ca asta e tot de la Dumnezeu. Sunt oameni care simt nevoia disperata a unei convietuiri cu cineva. Ma simt bine in solitudinea mea. Nu cred ca a venit momentul.
Daca Dumnezeu va dori chestia asta sigur imi va trimite ceva in sensul asta. Si cand va dori El. Nu pot sa ma rog pentru ceva ce nu imi doresc. Poate ca imi va dauna mai mult sa fiu cu cineva decat asa. Si poate nu sunt facuta pentru traiul in doi. Nu acum. Nu vreau sa aduc ceva in viata mea ce nu simt. "
Intr-adevar.
Fiecare stie ce si cum e cu el/ea.
Cel mai bine e asa cum s-a zis mai sus: sa nu ceri de la Doamne nimic anume, ci doar binele in general si Mantuirea. Faca-se Doamne voia Ta, dupa marea Ta mila pt mine !
Invata-ne Doamne indreptarile Tale !
Ceea ce este de folos, tuturor le daruiesti.
.......................................................
- Comentariu publicat de Bdi pe Ianuarie 18, 2011 la 12:45pm
- Ştergere comentariu
-
- Ştergere comentariu
Cineva (mai indolent / inconstienta), dar onest zicea:
" Mhh, nushtiu, cam greu! Am mai fost si anu trecut la Sf. Mina. Mi-e lene si nu am chef, si nici nu prea cred in chestiile astea. Daca e sa fie, este la momentul cand tre' să fie, nu când vreau. Așa că n-am chef ! "
-
- Ştergere comentariu
-
- Ştergere comentariu
Sfintii Cosma si Damian din Asia Mica (praznuiti pe 1 noiembrie) sunt si ei consideraţi protectori ai sfinţeniei căsniciilor creştine (si nu numai), precum şi dătători de armonie în viaţa soţilor.
-
- Ştergere comentariu
Pentru o abordare cinica, egoista si incorecta (adica asa cum se intampla de obicei in lume) a relatiilor interumane v. "Doi barbati si jumatate = Two and a half men"
http://www.cinemagia.ro/filme/two-and-a-half-men-doi-barbati-si-jum...
si "Totul despre sex = Sex and the City"
http://www.cinemagia.ro/filme/sex-and-the-city-totul-despre-sex-4855/
Ca sa stim cum sa nu facem: Asa nu !
-
- Ştergere comentariu
Sfinţii Petru si Fevronia de Murom - ocrotitorii tinerilor casatoriti si ai familiei:
Cneazul Petru a trait in tinutul Murom, ajungand domnitorul sau in 1203. La inceputul domniei sale s-a imbolnavit foarte rau. Unii dintre cei de la curte auzisera despre fiica unui prisacar ce era vestita pentru iscusinta de a-i ajuta pe cei bolnavi cu ierburi de leac, astfel că au chemat-o sa-l vindece pe cneazul suferind. Tanara Fevronia era foarte frumoasa si smerita.
Ingrijit de ea, tanarul cneaz si-a recapatat sanatatea. Ajungand a o cunoaste in tot acest rastimp, el s-a indragostit de fermecatoarea si inteleapta Fevronia. Desi nu era cneaghina, ci o fata de rand, cneazul a dorit sa se insoare cu ea, ceea ce s-a si intamplat.
Dar boierii nu se impacau cu gandul ca o femeie de rand sa ajunga cneaghina; simteau ca cneazul trebuia sa se fi insurat cu cineva din randurile lor. Au ajuns chiar sa-i ceara cneazului sa o lase. Cand cneazul a refuzat, boierii i-au alungat din cetate.
Tanara pereche a pornit la drum într-o barca. Cneazul era foarte mahnit de cele intamplate, dar sotia il imbarbata si il mangaia. Curand, multe nenorociri au cazut asupra cetatii Muromului, iar norodul socotea ca ele se datorau relei lor purtari fata de cneaz si sotia lui. Deci pocaindu-se, au cerut cneazului Petru si cneaghinei Fevronia sa vina inapoi.
Sfanta pereche s-a intors la Murom, daruindu-se facerilor de bine si milosteniei, lucrand mai ales intru folosul saracilor, lucru pentru care au fost foarte indragiti. La apropierea mortii, ei s-au tuns in cinul monahicesc, fiind cunoscuti si sub numele lor de calugari: David si Evfrosinia.
Ei s-au rugat sa moara in aceeasi zi si au cerut sa fie inmormantati in acelasi sicriu, doar cu o despartiture intre trupuri. Au murit in aceeasi zi: 25 iunie 1228 si au fost proslaviti de un sinod al Bisericii Ruse, în anul 1552.
Ei sunt socotiti ocrotitorii tinerilor casatoriti.
>> Rugăciunea tinerilor care vor să se căsatorească
http://logos.md/2011/07/08/sfintii-petru-si-fevronia-de-murom-ocrot...
..............................................
http://www.formula-as.ro/2008/806/societate-37/manastirea-cu-sfinti...
Parintele Cleopa si lelea Ioana
Si ar mai fi un lucru, care mi s-a parut uimitor inca de la inceput: drumul pe unde vin taranii la manastire. Ii vad cum se aduna spre biserica, senini, imbracati frumos, dar foarte putini au venit pe ulita principala. Restul au venit de altundeva. Apar de peste tot, din munti, pe drumuri si scurtaturi doar de ei stiute. Vin prin paduri, fara sa-si murdareasca incaltamintea, coboara firesc, neobositi, cu broboade si cusme pe cap, caci asa s-a intamplat la Slatina de cand lumea. Drumul mare, prin Malini, a fost mereu prea ocolitor pentru oameni, avea sa-mi spuna o femeie de 76 de ani, Simeria Ioana, care a venit singura peste munte, 7 kilometri pe jos, prin codri, tocmai din Valea Moldovei, un sat din apropierea Voronetului.
Aceasta femeie maruntica, cu doua broboade groase puse una peste alta, avea sa-mi dea adevarata dimensiune a ceea ce au insemnat “sfintii” Slatinei pentru crestinii acestor locuri. I-a vazut. I-a cunoscut indeaproape. Mai ales pe parintii Cleopa, Arsenie, Daniil si Paisie. Acestia – zice – “erau vazatori inainte cu duhu’ si mi-o scris tata viata mea ca pe-o carte, de la un capat la altu’…”. Simti bucurie cand o privesti. Ochii albastri-albastri, vii, chipul care i se preschimba total aproape la fiecare gest, o palma mereu pusa pe gura, atunci cand vine vorba de lucruri grave, tainice si mult prea sfinte. Batrana Simeria vorbeste mai mult cu palmele. O iubire coplesitoare mocneste in inima ei, o iubire ce sta oricand sa rabufneasca. Te atinge mereu, te prinde de haina, apoi te indeparteaza putin si iarasi te mangaie, de parca s-ar abtine in fiece clipa sa te ia in brate, sa-ti spuna totul imediat, sa te faca sa vezi cu adevarat ceea ce a trait dansa odinioara. In geanta de pe brat are o paine, o camasa de noapte si niste foi vechi, rupte dintr-o carte, pe care le poarta cu dansa intotdeauna, oriunde s-ar duce: “Acatistu’ lu’ Sfantu’ Neculai”, pe care l-a primit in dar din mana parintelui Cleopa Ilie, atunci cand ea avea 14 ani si il vedea pentru prima oara in viata. “Sfantu’” insusi le-a rupt pe toate din cotorul cartii, pe toate deodata, chiar in fata ei, si i le-a daruit ca sa-i fie de invatatura, iar ea le-a citit de atatea ori pana azi incat, desi le stie pe de rost “si noaptea-n vis”, litera cu litera, inca le mai citeste. Le citeste doar pentru ca sunt din cartea “aceea”. Acele simple foi din geanta sunt pentru ea adevarate comori. “Eu doua acatiste stiu pe de rost, “la virgura”. “Bucuria tuturor scarbitilor”" si aista, care-l tan totdeauna la mine. Na. Uitati-va… Ia uitati-va ce cifre mari si ros are!”, zice mandra, intorcand incet pagina dupa pagina. “Eram de paispe ani cand l-am vazut odata prin paduri, umbland sangur, pustnic, cu bunda alba pe spate – ca numa’ copchiii, si aceia cu sufletu’ curat, puteau sa il vada. Si am auzit din sat despre dansu’, ca-i om cu duh si are puterea sa prezaca viata oamenilor. Eu nu prea intelegeam treaba aiasta, da’ m-am dus. Eram tare saraci de-acasa, lipiti eram. Sapte copchii, mama bolnava, tata tocma’ venise din razboi… Tare saraci. Si-atuncea, doi frati mai mari mi-o zas ca sa ma marit obligatoriu, ca ei nu ma mai pot tane. Na, eram atuncea frumusaca, da nu prea-mi statea capu’ mie la barbati. Si, nu stiu cum, parca nu-mi plasea nici unu’. Ce sa fac?… M-am dus la manastire. Era calugari maaari, peste tat. Nalti, barbosi, strasnici. Eu, o copchilita… Parca oleaca ma si temeam. Cand am agiuns in fata la parintele Cleopa el s-o uitat la mine o data asaaa, vartos si numa’ ce-o stragat cu glasu’ lui!… Tat mi-o zas. Tat, tat, tat, ca pe carte. Citea in sufletelu’ meu… (isi pune pentru prima data palma pe gura, inabusindu-si parca un inceput de plans). Mi-o zas tat, cum am petrecut prin viata pana acuma, ca am acasa sarasie mare si sapte frati care vor sa ma dea, mi-o zas ce-o sa fac, cat o sa umblu, cat o sa stau, cate-o sa patesc de-acuma nainte si tate cate o sa le petrec mai departe. Tat stia, numa’ cand s-o uitat la mine o data. Spunea “de la distanta” faptele tale, da’ si pacatele. Daca nu le zaceai tu, ti le zacea el. Si le zicea la rand, ca pe carte. Era un calugar “vuiniiic” (voinic), puternic tare. Si cu-n glas!…. Oioio!….
Stia tata Psaltirea pe de rost si dormea numa’ trei ore intr-o noapte. Mie mi-o zas asa: “Roaga-te cel mai mult la Maica Domnului, ca prea mare noroc in viata n-o sa ai. In casatorie o sa te ieie un om beteag si cu acela o sa-ti duci pacatele, tata viata. N-o sa te casatoresti cu un noroc bun!…”. Eu, spariata, am intrebat catre dansu’: “Da de ce, parinte? Ce-am facut? M-o blestamat careva?…”. El o zas nu. N-am facut nimica. Da’ aceea ii soarta mea. Un om beteag o sa vie in viata mea, nu dupa mult timp. Si mie mi s-o parut ca nu-i drept. Am zas: “Daca-i beteag, schiop, ciung, eu nu ma duc dupa asa un om. Sa stii, parinte, nu ma marit deloc! Mai bine ma duc la “maise” (maici) si mor intr-o manastire”. Da’ el s-o mai uitat inca o data la mine, prin sprancene, si m-o amenintat cu degetu’: “Nu! La maise nu te duci, domnisoara. Nu ti-i scrisa cartea sa mergi la maise, ca esti prea “lumeata”!”. Pe urma am plecat acasa si m-am gandit mult. Nopti la rand n-am putut sa dorm de vorbele celea ale lui. Da’ tot credeam ca n-o sa se intample, ca n-o sa fie adevarat…”
***
Vrea sa imi spuna cat mai multe, in cat mai putin timp. Sa ajunga si ea la Privegherea care sta sa inceapa. Ma trage de maneca si ma scoate pe poarta manastirii, dincolo de ziduri, ca sa-mi arate un loc “anumit” din padure, unde traiau parintii Cleopa, Arsenie si Paisie, atunci cand erau sihastri. “Hai sa-ti arat dragu’ mamii! Hai… Hai sa-ti arat!…” Si, chiar cand iesim, isi ridica privirea albastra spre codrii din stanga si zambeste. “Uite-acolo sus-sus, cam pe unde-i dumbrava ceea!… Cam cinci kilometri is. Pe-acolo o trait bietu’ Cleopa, bagat pe sub radacini, ascuns prin scorbure si borte sub pamant, cateva ierni la rand. Slab, rupcigos, si era frig si n-avea ce manca, numa’ un singur padurar stia de el si-i mai aducea cate ceva. Il cauta comunistii sa-l puste, ca tinea niste predici care nu le convenea si cica “saboteaza economia nationala”, finca le spunea la oameni sa puna tapina in cui si sa nu lucre in sfanta duminica. Acolo sus o trait, saracu’, fugarit cu arma ca un animal. Acolo, in pustii!… Mergea de colo-colo, nici bordei nu putea sa-si faca, ca imediat il prindea si-l pusca. Acolo o fost si parintele Papacioc, impreuna cu parintele Cleopa, fugarit si dansu’ de comunisti. Tot un sfant. Se spovedeau in sihastrie, unu’ la altu’, se impartaseau, aveau la dansii Sfintele Taine. Zace ca intr-o zi o cazut o grindina mare si ei s-o varat amandoi sub niste tufise, asa, cam la ciinj de metri unu’ de altu’. Parintele Cleopa o zas: “Vino aicea, la mine!…”. Tufa lu’ parintele Arsenie era mai deasa, mai ferita, mai buna. Nu vroia sa plece, sa-l ude tat potopu’ cela. Da’ s-o dus. O facut ascultare. S-o supus la ala mai mare in grad din calugari. Si cum s-o dus acolo, cum o trasnit tufisu’ sub care o stat el inainte. Imediat! Asa s-o intamplat. Asa is sfintii mari intre ei. Asta inseamna sa faci ascultare, chiar daca esti in pustie. Eu i-am vazut mergand in padure, cand eram atuncea copchila, pe parintele Cleopa de doua ori, pe parintele Arsenie doar o data. Chiar pe-acolo, prin codru’ cela ma duc eu acasa, acolo traiesc eu. Acolo, peste munte ii satu’ meu, casa mea, copchii mei, acolo ii casatoria mea c-un barbat care o murit de ciinscinci de ani de zale. Pe acolo, peste muntele cela mare, ma duc eu acasa, la soarta mea…”
***
Ce s-a intamplat de fapt cu casatoria si viata lelei Ioana? La cateva luni dupa profetia parintelui Cleopa, s-a reintors in manastire, cu mii de alte intrebari. Refuza gandul ca asa se va intampla. “Sfantul” insa nu mai era. Plecase in sihastrie. L-a gasit insa pe un alt “sfant”, la fel de mare: parintele Paisie Olaru. “Pustnicu’”, asa ii zice mereu, caci si el se nevoise in pustie aproape 20 de ani. La Slatina, el spovedea mii de credinciosi, zi si noapte. Se zvonea, chiar printre calugari, ca “nu mananca nimic, nici de post” (nu era vazut luni la rand venind la trapeza sau parasind chilia) si nu doarme decat cel mult o ora pe noapte. Ioana l-a cunoscut, s-a spovedit la el, in chilia lui legendara. “Va rog frumos sa ma luati in seama ca am intrat in manastire si m-am dus direct la dansu’. Eu “proprie” m-am dus! M-am dus si am vorbit.
Nu stiu cum l-am nimerit tocma’ intr-o zi cand o iesit oleaca din chilie, la soare, si culegea intr-o cana niste zmeura pentru o copchilita care era acolo cu mama ei. Am vazut un preot c-un halat ros, c-o barba alba, mare, pan’ aici (arata undeva, in dreptul buricului), despchicata la mijloc, si niste ochelari cu ramele groase si negre, legate la spate cu elastic. Nu bine m-o vazut, si imi zace: “Ai vinit aicea, finca ai doi frati in spatele tau care te indeamna la casatorie si tu nu-ti poti descoperi soarta…”. Cand am auzat… Sa pchic gios! Sa pchic gios de la vedeniile lui. Imi citea in suflet, ca si parintele Cleopa. Mi-o dat niste canafi negri in mana si mi-o zas asa: “O sa postesti trei zile cu mine…”. Si-am postit trei zile incuiata intr-o chilie c-o maica tanara, care avea tot niste canafi negri ca ai mei. La trei zile, o venit si-o zas iarasi: “Mergem la icoana facatoare de minuni, ne rugam impreuna. Pe urma, o sa-ti citesc niste dezlegari trei nopti la rand, da’ a treia zi o sa te impartasesti si o sa mananci!”. Si asa am facut. A patra zi o fost ultima. “Pune-te in genunchi”, mi-o zas Pustnicu’. M-am pus. Si el o deschis o carte uite asa de mare, de aur, pe dedeasupra mea. Stateam cu capu’ sub cartea ceea si nu puteam sa-l vad, numa-l auzeam. Si el o zas asa, deodata, cu glas mare: “La maise n-o sa te duci, ca nu ti-i scris. O sa stai in lume si-o sa te casatoresti la un an de zile fix, dupa slujbele pe care le-am facut amandoi. Atuncea o sa vie in viata ta un om beteag, da’ tie o sa-ti placa, ca-i blandut si grijuliu cu dumneata si o sa-ti faca doi baieti frumosi si-o sa traiesti si-o sa muncesti pentru dansu’ tata viata…”. Si va rog frumos sa ma luati in seama!… La un an si-o luna fix, m-am maritat cu omu’ meu. Fix! Nu era ciung, schiop, nimica. Si tocma’ ma bucuram ca poate, cine stie, n-o fi chiar tat adevarat. Da’ la numa’ cateva s’tamani dupa ce m-am mutat in casa lui, am gasit dosate intr-un dulap, uite-asa un teanc de spitalizari, una peste alta. “Afectiune cronica”… “Inampt (inapt)”… “Bolnav”… Asta citeam eu, peste tot. “Inampt de munca, de efort, de serviciu militar…” Tat absolutu’. La omu’ meu i s-o dus “plamaiu” (plamanul) drept inca de tanar. N-avea plamai. Ce era sa fac? Am suferit si-am trait mai departe. Am facut cu el doi baieti frumosi – unu’ ii avocat, altu’ injiner silvic – am muncit tare mult, cat pentru patru oameni deodata, ca nu m-am indurat sa-i las sanguri pe toti trei, asa frumosi si blanzi cum erau. Dupa ce s-o nascut si al doilea baiet, acu’ ciijcinci de ani, omu’ meu o murit. O murit usor, fara dureri, intr-o sangura zi. O murit cu-n zambet pe fata. Iara eu am suferit si-am muncit mai departe. Hei, dragu mamii… Greu o fost. Da’ acuma, nu-s’ cum sa zic, parca is asa… multamita. Ma gandesc ca poate alta soarta mai buna pentru mine nici nu se putea. Asa o fost viata pe care mi-o hotarat-o Dumnezeu si pe care-o prevestit-o sfintii de la Slatina. Si va mai zac un lucru: duhovnici de-aistea, vazatori de-aistea cu duhu’, se nasc tare rar. Numa’ o data la un neam! Asa se nasc aistia. Va spun eu, Ioana Simeria. Uitati-va bine la mine in ochi: o sa mai treaca inc-o suta de ani si mai multi, pana sa se mai nasca asa oameni pe pamant…”