Calea spre Eleonul cel de Sus . „Eleon” se tâlcuieşte în limba noastră: „Muntele Măslinilor”
Cum a călătorit – în vedenie – Stareţul Ioasaf din Sf. Sava la muntele cel minunat din ceruri. S-a tâlcuit din greceşte această vedenie în anul 1942, iar acum s-a scris pentru folosul de obşte, de către cel mai nevrednic dintre Ieromonahi, Ioan Iacob în Schitul „Sf. Ana” – Hozeva, 17 Noiembrie 1957.
Vedenia Stareţului Ioasaf din Mănăstirea Sf. Sava, anul 1854
Iată cum povesteşte monahul Ioasaf vedenia pe care a avut-o la Sf. Sava:
În 13 zile ale lunii Martie (ziua de joi), ora 6 din noapte, m-am sculat să ascult slujba Utreniei. Am mers în Biserică şi m-am aşezat în strană, iar fraţii citeau Miezonoptica. Atunci eu cugetam la patimile Domnului nostru Iisus Hristos, zicând în mintea mea: „Un Dumnezeu Făcător, Ziditor şi Creator a toate a primit să se facă om pentru noi, S-a răstignit şi S-a îngropat. Acestea toate le-a suferit pentru mântuirea oamenilor”.
Cugetând eu acestea, mi s-a înduioşat inima şi mi-a venit atâta bucurie în sufletul meu, şi o linişte negrăită s-a revărsat în mintea mea, încât am ajuns la aşa de mare umilinţă, că lacrămile curgeau pârâu din ochii mei. Şi mi-a venit atunci în suflet o negrăită dragoste dumnezeiască care mă înflăcăra (mă aprindea la inimă). Dimpreună cu dragostea mi-a venit şi o smerenie aşa de mare, încât nu găseam nici o făptură aşa ticăloasă ca mine. Atunci mi s-au deschis ochii în aşa chip. ca şi cum s-ar fi făcut o cale din inima mea până la tronul lui Dumnezeu.
În vremea aceea, mintea mea dimpotrivă cu aşezarea cuvântului (adică cugetarea) şi cu inima mea erau legate şi mă rugam în taină cu mintea, fără o piedică oarecare. Atunci eu ziceam când rugăciunea, când oarecare cuvinte umilicioase. După aceea mi-a venit aşa o dragoste pentru aproapele meu încât mă rugam atunci pentru cei care mă duşmăneau şi pentru cei care mă urau şi din multa bucurie a inimii mi s-a umilit duhul (sufletul meu). Câtă vreme eram în această stare mă vedeam pe mine că sunt în Biserică şi-i vedeam şi pe fraţii cari citeau. După aceea, nemaiputând să stau în picioare, am tras scândura de la strană şi m-am aşezat, rugându-mă mereu cu mintea. Atunci am fost cuprins de o aşa de mare dragoste dumnezeiască încât n-a mai fost chip să mă odihnesc (să mă simt) pe pământ. În acele clipe nu mai aveam teamă de Dumnezeu, ci simţeam o mare îndrăzneală şi dragoste către El.
Fiind stăpânit sufletul meu de o asemenea dragoste, n-am mai putut să zic rugăciunea minţii şi nici vreo altă rugăciune, ci numai cât simţeam în sufletul meu o aprindere şi o dragoste dumnezeiască, întocmai ca o flacără care îmi ardea inima. Sufletul meu era pironit către Dumnezeu şi numai la El cugetam, iar din ochii mei curgeau ca un râu lacrimile. Mi s-a înduioşat duhul din bucuria inimii şi eram cuprins de o mare smerenie.
Atunci deodată m-am făcut întru uimire (adică am fost răpit) cu duhul şi nu mai vedeam după aceea nici Biserica, nici pe fraţii dinăuntru şi nici nu mai auzeam cele cari se citeau la strană.
Mă aflam atunci (cu duhul) într-o livadă mare şi prea frumoasă, care era împodobită cu tot felul de copaci şi cu flori pline de mireasmă. Podoaba şi frumuseţea ei nu se poate scrie şi nici nu se poate povesti de limba omenească.
Era plină de atâta lumină ca şi cum ar fi fost luminată de şapte sori. Am privit de departe şi am văzut o mulţime de oameni oarecari în veşminte strălucitoare, toţi tineri cu vârsta şi frumoşi la chip. Fiecare din ei strălucea ca soarele şi păşeau încet, încet. Atunci simţeam mare bucurie în sufletul meu şi ziceam, nedumerindu-mă în sine: „Oare a cui să fie livada aceasta şi cine să fie oare aceşti oameni? Şi cum mă aflu eu aici?” Acestea cugetându-le, mergeam şi eu cu dânşii. După ce am mers o mică distanţă, am văzut şi pe alţi oameni, mulţime nenumărată, cari stăteau toţi împreună şi erau îmbrăcaţi în haine soldăţeşti. Toţi erau tineri cu vârsta, voinici la trup şi foarte blânzi şi frumoşi la chip, strălu-cind ca soarele. Când i-am văzut eu pe aceştia m-am oprit, privind la frumuseţea şi la podoaba lor. Simţeam atunci o mare bucurie în sufletul meu. După aceasta, am auzit o voce de la dânşii, zicând astfel: „Fratele nostru Iosaf are mare dorinţă să meargă la Împăratul, după cum ştim noi toţi. Deci cine este dintre noi să-l conducă (adică să-l călăuzească)?” Atunci s-a despărţit unul dintre ei. care era mai tânăr, mai voinic şi mai frumos decât toţi. În mijlocul celorlalţi strălucea şi se arăta ca un ofiţer peste ceilalţi. Deci s-a întors şi a zis către ceilalţi tineri: „Eu îl voi conduce, căci precum ştiţi are deosebită dragoste către mine. Ziua şi noaptea mă ruga pentru aceasta şi de multe ori m-am pus chezaş la Împăratul pentru el”.
Zicând el acestea, s-a pornit către mine. Iar eu cugetam cu mirare, zicând: „Pe oamenii aceştia eu nu i-am văzut altă dată, dar ei m-au văzut şi de unde îmi cunosc numele? Apoi de unde au aflat că eu doresc să merg la Împăratul?” Cugetând eu acestea, a venit tânărul lângă mine şi mi-a zis cu faţă veselă: „Urmează-mă, ca să mergem la Împăratul”! Iar eu i-am zis: „Te rog frate, lasă-mă; cine sunt eu să merg la Împăratul? Şi care Împărat este acela care să mă cunoască pe mine?”
Atunci el a zâmbit puţin cu faţa veselă şi mi-a zis: „Oare te prefaci că nu ştii care Împărat este Acela la care vreau să te duc? Ori poate nu ştii cine sunt eu? Pentru că m-ai iubit şi m-ai rugat ziua şi noaptea, iată am venit să te iau şi să te conduc spre a merge la împăratul. Este cu neputinţă să te las, trebuie să mă urmezi!”
Atunci eu neavând ce să mai răspund, l-am urmat (acela mergând înainte şi eu după dânsul). Cum mergeam eu aşa, îmi zicea gândul să-l întreb cine este el, de arată către mine atâta dragoste, pentru că nu-l cunoşteam încă cine este. Dar iarăşi mă ruşinam să-l întreb, zicându-mi în gând că poate voi afla pe urmă. Aveam însă mare uşurare în sufletul meu câtă vreme îl vedeam lângă mine.
Deci am mers noi multă distanţă de loc, de la acea câmpie prea frumoasă, aşa încât nu se mai vedea nimeni afară de noi doi (adică eu şi călăuza), care mergeam. Când s-a terminat acea câmpie mare şi prea frumoasă am ajuns la o cărăruşă îngustă, care era foarte lungă, încât nu i se vedea capătul, iar de o parte şi de alta erau ca nişte ziduri înalte. Calea aceea era atât de îngustă, încât abia putea trece un singur om pe jos.
Când am ajuns acolo mi-a venit în inima mea o oarecare sfială, pentru că locul acela era sălbatec şi fără nici o mângâiere, dar când vedeam pe călăuza mea, se veselea sufletul meu.
Atunci călăuza mea oprindu-se puţin, m-a privit cu faţa lină şi veselă şi mi-a zis: „Pentru ce frate, este tulburat sulfetul tău? Pentru ce te-ai lăsat stăpânit de lene şi se răspândeşte mintea ta încoace şi încolo? Pentru ce nu-ţi păzeşti mintea la cugetarea numelui lui Iisus Hristos? Au nu ştii câtă pagubă are omul când se leneveşte la Rugăciune, chiar şi numai la o singură răsuflare? Şi iarăşi oare nu ştii câtă folosinţă dobândeşte când cugetă totdeauna la mântuitorul nume al Domnului nostru Iisus Hristos? Un asemenea om se izbăveşte de patimi şi de păcate, făcându-se sălaş al Sfintei Treimi. Acela va să ajungă la desăvârşită dragoste, din care dragoste ai gustat o parte şi tu (prin nespusa milostivire a lui Dumnezeu), şi-i cunoşti dulceaţa. Deci pentru ce ai neglijat acest lucru (adică Rugăciunea minţii)? Până când vei rămâne, frate, în acest somn adânc al trândăviei, şezând întru nelu-crare? Adu-ţi aminte de aşezarea ta cea mai dinainte, pe care ai neglijat-o (ai nesocotit-o) cu desăvârşire? Oare nu Dumnezeu este cel care te-a învăţat chipul în care să iei de mijlocitoare şi de chezăşuire a mântuirii tale pe Pururea Fecioara Născătoare de Dumnezeu? Oare El te-a învrednicit să afli povăţuitor neînşelat spre încredinţarea acestui lucru? Au nu cunoşti frate, milostivirea şi dragostea ce ţi-a arătat-o Dumnezeu? Dar cu toate acestea, mare este milostivirea lui Dumnezeu către tine!”
Când mi-a grăit aceste cuvinte călăuza mea, m-a cuprins o mare umilinţă şi cu inima înfrântă, ziceam: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”. Şi când auzeam rugăciunea atât de mult mi se aprindea inima spre dragoste şi iubire dumne-zeiască şi aşa de curat mă rugam, căci nici un lucru şi nici un cuget nu era ca să-mi tulbure mintea, ori să mă împiedice de la rugăciune. Şi atât de mult mi s-a adâncit mintea întru rugăciune şi atâta putere am luat din ea, încât mi-a fugit frica ce m-a cuprins mai înainte.
Atunci s-a întors călăuza mea spre mine şi mi-a zis:„Ai văzut că eşti mai bine dacă zici Rugăciunea? Dacă vrei să fii totdeauna în această stare şi să te mântuieşti, scoală-te din adâncul somn al trândăviei şi unelteşte iarăşi aşezarea ta cea mai dinainte. Cea dintâi treabă a ta să fie paza poruncilor lui Dumnezeu cu neşovăire. Toată râvna ta s-o pui întru cugetarea numelui lui Iisus Hristos, precum şi a Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoare.
Ia seama să păzeşti şi aceasta cu scumpătate, adică: Să te mărturiseşti curat în toată ziua (oricâte ţi s-ar întâmpla) şi să nu ascunzi vreun cuget de către duhovnicul tău!”
Zicându-mi el acestea, am început să mergem pe ulicioara cea îngustă şi cum mergeam, am văzut deasupra zidului (lângă drum) nişte cruci, ca semne ale drumului. Când am ajuns aproape de cruce, călăuza s-a oprit, făcând de trei ori semnul crucii şi zicând: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm!”
Mi-a zis apoi şi mie să fac la fel cu dânsul şi am făcut. După ce am mers o mare distanţă de loc, am ajuns în partea cealaltă din faţă, la capătul ulicioarei. Terminân-du-se drumul, am ajuns într-un loc, de care te cuprindea frică şi cutremur văzându-l. Pentru că era o prăpastie, ca un fel de haos întunecos. Se arăta o groapă adâncă ca o mare, a cărei lungime şi lăţime era fără sfârşit. Nu se vedea acolo nimic, decât întuneric beznă. În partea din faţă a gropii – foarte departe – se vedea un munte înalt, al cărui vârf ajungea până la cer. Pe la mijlocul acelei gropi înfricoşate era o punte îngrozitoare, pentru că puntea aceea era numai dintr-un lemn rotund, a cărui grosime era numai de o palmă şi unul din capetele punţii era la capătul uliţei celei înguste, iar celălalt capăt era la poalele muntelui celui înalt. Când sufla vântul, tremura puntea ca o frunză de copac.
Dacă am ajuns noi mai aproape şi am văzut acea groapă groaznică şi înfricoşată şi puntea, atunci mi-a venit frică şi cutremur în sufletul meu, când mă gândeam că este nevoie să trecem peste puntea aceea. M-am uitat într-o parte şi în alta să vad de nu este cumva un alt loc să trecem dincolo de groapă, pentru a ajunge la muntele cel înalt, care se vedea departe. Dar nu se afla nicăieri nici drum şi nici loc uscat de trecut, ci era groapa aceea toată numai, ca o mare întunecoasă.
Atunci s-a întors iarăşi călăuza spre mine şi mi-a zis. ca şi cum m-ar certa: „Iarăşi ai lăsat Rugăciunea şi pentru asta te cuprinde frica. Dă-mi încoace mâna”! Atunci eu i-am dat mâna cea dreaptă şi el apucându-mă m-a urcat deasupra pe punte şi ne-am pornit să mergem.
După ce am mers puţină distanţă, am văzut că puntea se clătina şi tremura ca frunzele când o suflă vântul. Eu am privit într-o parte şi în alta a gropii şi mi-a venit frică să mai merg pe ea, dar cu toate acestea, când vedeam călăuza mea că mă ţine de mână, mai prindeam puţin curaj.
Atunci s-a oprit puţin călăuza mea întorcându-şi faţa spre mine şi mi-a zis: „Fă-ţi semnul crucii de trei ori şi cheamă numele Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi Pururea Fecioarei Maria, pentru că în locul acesta mare putere are numele Ei!”Atunci, eu am făcut de trei ori cruce şi am zis în mintea mea: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi!”Şi (O, minune!), atâta putere mi-a venit în sufletul meu, încât n-am mai simţit vreo sfială sau frică.
Totuşi putea tremura ca pânza de păianjen, când mergeam noi pe ea. După multă vreme de cale, am ajuns la capătul punţii. Terminându-se puntea am ieşit la picioarele muntelui arătat.
Atunci călăuza mi-a slobozit mâna de care mă ţinea şi mi-a zis: „De-acum nu mai ai frică”! Dar eu, din multa dragoste pe care o aveam către călăuza mea, nu voiam să mă despart, ci tot mă ţineam de mâna lui şi mergeam împreună. Dacă am mers aşa o mică distanţă, am început să urcăm muntele. Atunci m-am uitat în sus şi nu se vedea vârful lui, aşa era de înalt. Era şi greu de urcat, dar şi locul era prea veselitor. După ce am urcat o bună disanţă, m-am oprit puţin şi am privit în toate părţile muntelui, minunându-mă. Pentru că toate părţile muntelui erau acoperite cu măslini.Şi mi-am zis în mintea mea: „De unde s-au găsit aici atâţia măslini?” Şi iarăşi am început să urcăm spre vârf. După ce am mers o bună distanţă am ajuns deasupra în vârful muntelui. Şi iarăşi mai mergând puţin am ajuns la o poartă mare, care era deschisă.
Atunci călăuza mea a făcut semnul crucii de trei ori, asemenea şi eu, apoi am intrat înăuntru pe poartă. M-am uitat eu acolo şi am văzut o câmpie atât de mare, încât nu i se vedea capătul, nici în lungime şi nici în lăţime: precum este tăria cerului aşa de mare era şi câmpia ceea. Frumuseţea şi podoaba ei cine este în stare să o povestească?
Însemnare: Până aici am găsit scrisă vedenia lui Iosaf. Mai mult nu se află în mînăstirea Sf. Sava. Se zice că în Sfântul Munte se gă seşte scrisă vedenia aceasta până la sfârşit. Dacă ajută Bunul Dumnezeu, voi căuta prin scrisoare, ca să aflu şi restul povestirii.
Urmare la vedenia Stareţului Ioasaf din Mănăstirea Sf. Sava, anul 1854
Şi de aş voi să descriu frumuseţea acelui câmp, nu aş putea, pentru că nu este vreun lucru pământesc cu care să-l asemăn. Limba omenească nu poate să spună frumuseţea lui, nici minte omenească nu poate să o înţeleagă. Acel câmp era împodobit cu tot felul de copaci şi înfrumuseţat cu tot felul de flori cu bună mireasmă.Lumina care lumina acolo era ca şi cum ar fi şapte sori.
Deci, când am văzut acel câmp, s-a robit inima mea de frumuseţea lui şi pofteam să rămân acolo. Dar povăţuitorul meu îmi zice: „De acum ai să-L vezi şi alte lucruri frumoase şi după aceea ai să-L vezi şi pe Împăratul”. Şi mergeam, bucurându-ne, pe acel câmp frumos. Şi am văzut de departe mulţime de oameni îmbrăcaţi în haine călugăreşti, însă nu negre, ci roşii strălucitoare. Hainele lor străluceau ca lumina, iar feţele lor mai mult decât soarele. Vederea şi frumuseţea lor era mai presus de înţelegerea omenească. Unii dintre ei erau tineri, iar alţii bătrâni. Şi apropiindu-ne de ei, ne-au primit cu mare bucurie şi au zis către povăţuitorul meu: „Bucură-te, mare mucenice Gheorghe, iubitule al lui Hristos”. Asemenea şi el le-a zis lor: „Bucuraţi-vă şi voi, cuvioşilor, iubiţii lui Hristos”. Atunci toţi şi-au întors feţele lor spre mine şi cu feţe vesele mi-au zis: „Fiule Ioasafe, de ar dobândi omul toată lumea şi-şi va pierde sufletul, ce va folosi şi de ar trăi o sută de ani şi ar dobândi toate bunătăţile lumii şi de şi-ar face toate poftele, tot trebuie să vină înfricoşătorul ceas al morţii şi toată viaţa lui i se va părea un vis şi o umbră. Iar tu de te vei scula din lenevire şi vei începe iarăşi viaţa ta cea dintâi, vei plăcea lui Dumnezeu şi te vei învrednici cereştii fericiri şi te vei bucura împreună cu noi în veci. Iar de-ţi vei petrece viaţa ta cu lenevire, vei ajunge în valea care primeşte pe cei leneşi şi trândavi şi nepocăiţi. Fiule, nu voiesc a iubi mai mult acel noian întunecat decât această fericire. Nu voiesc a pune mai presus lenevirea decât dragostea lui Hristos! Fiule, adu-ţi aminte din ce înălţime ai căzut şi de ce te-ai înstrăinat şi ce ai păgubit! Fiule, întoarce-te şi cazi la milostivirea lui Dumnezeu şi noi nu vom înceta rugându-L pe dânsul”! După aceasta ne-am despărţit de ei şi am plecat mai departe. Atunci s-a înfricoşat sufletul meu de aceasta. Şi am aflat că povăţuitorul meu era Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Şi mi-am adus aminte şi de cuvintele ce le-a zis el, când se întrebau acei ostaşi” „Cine să-L povăţuiască din noi?” Căci zicând: „Eu o să-l povăţuiesc, pentru că are deosebită dragoste către mine şi de multe ori m-am pus chezaş şi mijlocitor către împăratul pentru dânsul”, l-am cunoscut pe deplin, căci de la început aveam mare şi deosebită dragoste către Sf. Gheorghe, mai mult decât faţă de alţi sfinţi. Şi de multe ori l-am pus mijlocitor pentru mântuirea mea. Şi multe minuni a făcut cu mine şi oricând l-am rugat nu m-a lăsat neajutorat.
Deci, când am cunoscut că povăţuitorul meu este Marele Mucenic Gheorghe, din multa dragoste ce o aveam către el în sufletul meu, n-am mai putut răbda, ci l-am îmbrăţişat şi l-am sărutat mult timp. Apoi mergeam mai departe împreună, ţinându-ne de mână. Iar sufletul meu era lipit de dânsul, din multa dragoste ce aveam către el.Şi mai mergând noi puţin am văzut de departe şi alţi oameni, şi aceştia cu haine călugăreşti îmbrăcaţi, ca şi ceilalţi. Însă îmbrăcămintea şi feţele lor străluceau mai mult decât soarele şi aveau mai multă şi mai mare slavă decât ceilalţi. Şi strălucire mai mare aveau, dar erau puţini la număr. Şi întrebai pe povăţuitorul meu, zicând: „Sfinte Gheorghe, cine sunt aceştia? Ce sunt de atâta slavă, strălucire şi frumuseţe şi ce au săvârşit în viaţa lor?” Atunci mi-a răspuns zicând: „Aceştia sunt călugării cei de acum, care fără povăţuitori şi fără pilda faptelor bune ale altora, ci numai din singura lor bunăvoinţă au râvnit faptelor bune ale călugărilor celor de demult, săvârşind faptele cele bune ale lor, bineplăcând lui Dumnezeu”. Iar eu iarăşi i-am zis: „În vremea aceasta au lipsit faptele bune din lume, dar cum se poate să fie în ea acest fel de oameni aleşi?” Şi mi-a răspuns zicând: „Acest fel de oameni aleşi sunt puţini în zilele acestea în lume. Dar cel ce va face în aceste zile puţine fapte bune, după puterea lui, şi va plăcea lui Dumnezeu, mare se va chema aici, în împărăţia lui Dumnezeu. Căci cine face câteva fapte bune, le face din singura lui bunăvoinţă, fără povăţuitor şi fără pilda altora. Şi pentru aceasta Dumnezeu ca pe nişte desăvârşite le primeşte. Frate, în zilele acestea au lipsit faptele bune din lume, s-a înmulţit răutatea, a prisosit nedreptatea, a lipsit dragostea, s-a prăpădit adevărul din gurile oamenilor, a încetat cuvântul lui Dumnezeu şi se obişnuieşte osândirea şi minciuna. În loc de smerenie, înălţarea; în loc de dragoste, vrajba; în loc de milostivire, nemilostivirea, în loc de dreptate, nedreptatea. S-au înmulţit ţinerea de minte a răului, pizma şi alte asemenea. Toţi s-au abătut la rău. Nu este cel ce face bine. Foarte puţini sunt cei ce uneltesc faptele cele bune şi plac lui Dumnezeu. În zilele acestea se potriveşte: „Cel ce mântuieşte, mântuiască-şi sufletul său”! Nimeni să nu aştepte ajutor de la altul, ci numai de la Maica Domnului. Cel ce va cădea la dânsa cu tot sufletul, îl va povăţui şi cu adevărat se va mântui, pentru că toate câte le voieşte le poate, căci „Mult pot rugăciunile Maicii spre îmblânzirea Stăpânului” .
Aceste cuvinte mi-a zis şi iarăşi am început să mergem. Şi după ce am mers puţină depărtare spre partea Răsăritului a acelui câmp, se vedea de departe un palat mare şi frumos: înălţimea, lăţimea şi lungimea lui erau foarte mari. Zidurile lui nu se puteau asemîna cu altceva şi se vedeau că erau ca din aur curat. Strălucirea care ieşea din el, lumina tot locul acela. Forma palatului era neînţeleasă. Podoaba şi frumuseţea nu se pot înţelege cu mintea omenească. Şi l-am întrebat pe povăţuitorul meu: „Sfinte Gheorghe, ce palat este acesta?” Şi mi-a zis: „Acesta este palatul Împăratului, unde am să te duc”. Deci mergând, am ajuns la palat şi am venit la o poartă mare şi înaltă care era deschisă. Povăţuitorul meu şi-a făcut de trei ori cruce, asemenea şi eu şi am intrat înăuntru pe poartă într-o curte, iar din ea se vedeau toate părţile palatului aceluia. Şi văzându-le, m-am minunat de podoaba şi frumuseţea lor, pentru că ochi de om nu le-a văzut. Vedeam şi oameni mulţi plimbându-se pe acolo şi erau în mare slavă. Atunci povăţuitorul meu m-a apucat de mâna dreaptă şi mă ţinea şi mergeam împreună. După aceasta, am trecut printr-o poartă, care era deschisă şi am dat într-o sală mare şi frumoasă. Iar în partea de Răsărit a sălii era o altă poartă mare şi înaltă, care era făcută cu un meşteşug pe care mintea omenească nu poate să-l înţeleagă. Şi era împodobită cu pietre scumpe. În partea dreaptă a porţii era o icoană a Domnului nostru Iisus Hristos, şezând în jilţ. Iar înăuntru în sală era o mulţime multă de oameni, toţi îmbrăcaţi călugăreşte cu acelaşi fel de îmbrăcăminte, dar hainele lor erau roşii ca sângele şi străluceau ca fulgerul, iar în mâini ţineau cruci şi stâlpări. Frumuseţea şi podoaba lor nu pot să o povestesc.
Şi cum ne văzură, au venit în întâmpinarea noastră şi ne-au primit cu mare bucurie. Şi privind toţi spre mine mi-au zis cu glas dulce: „Frate, până când să te aşteptăm? Pentru ce nu te sileşti pe sine-ţi?” Apoi au zis către povăţuitorul meu: „Frate Gheorghe, iată că l-ai luat în stăpânirea ta, când ni-l vei aduce?” Sfântul a răspuns: „Când va voi Domnul”. Atunci aceia m-au luat din mâna povăţuitorului şi mă ţineau ei de mâini, arătându-mi prin aceasta mare dragoste.
Atunci povăţuitorul meu a mers şi a stat înaintea icoanei Maicii Domnului; la fel am mers şi noi toţi şi am stat înaintea ei cu multă rânduială. Şi toţi au început să cânte cu dulce glas: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim…” Şi când cântau fiecare cuvânt al troparului atât de curat îl auzeam, încât se întipăreau în sufletul meu. Şi săvârşind cântarea, m-a luat iarăşi povăţuitorul meu şi făcându-ne de trei ori cruce, ne-am închinat la icoană, asemenea au făcut toţi sfinţii de acolo, apoi am zis: Aceasta pentru tine s-au făcut ca să nu ai îndoială faţă de cele pe care le vezi şi le auzi, ca şi cum ar fi nălucire diavolească. Nu este nălucire, ci milostivirea lui Dumnezeu!”
Apoi ei s-au depărtat puţin şi numai eu şi povăţuitorul meu am rămas în dreptul uşii. Şi fără de veste s-a deschis uşa singură de sine şi s-a văzut multă lumină afară, care ne-a înconjurat. Am stat afara uşii şi m-am uitat zicând: „Mare este mila Ta, Doamne, către fiii omeneşti!”
Şi câte am văzut acolo cu neputinţă este a le scrie cineva. Pentru că ochii de om nu au văzut, urechi nu au auzit, la inimă nu s-au suit şi minte de om nu poate să înţeleagă. Că am văzut o Biserică mare, iar zidirea ei era neînţeleasă. Frumuseţea şi podoaba ei nu se pot spune şi nici se pot asemîna cu vreun lucru omenesc. Înspre mijlocul Bisericii era un tron înalt şi preaslăvit. El era ca nişte cărbuni aprinşi şi strălucea ca soarele. În tron stătea Împăratul Slavei, Hristos. Împrejurul tronului şi al Împăratului sta mulţime nenumărată de oameni de toate vârstele. Unii dintre ei erau foarte tineri şi îmbrăcaţi în haine albe. Unii erau îmbrăcaţi în haine monahiceşti, iar alţii în haine ostăşeşti. Chipul Împăratului era aşa cum se vede zugrăvit pe icoane. Era cu trupul voinic şi îmbrăcat cu haine arhiereşti, iar pe cap avea cunună de pietre scumpe. Podoaba şi frumuseţea Împăratului cine poate să le spună? Din lumina care strălucea în faţa împăratului se lumina toată ceata aceea a sfinţilor şi toată Biserica. Şi toţi drepţii aceia s-au făcut asemenea cu împăratul întru strălucire.
Atunci mi-am adus aminte de cuvântul lui Agapie din cartea care se numeşte „Mântuirea păcătoşilor”, care povesteşte pentru slava raiului, zicând: „înlăuntru în cărbunii cei aprinşi când bagi un fier, arde şi se face şi acela foc şi nu mai ştii care sunt; cărbunii şi care este fierul. Aşa şi în rai este. Din strălucirea care iese de la Dumnezeu se împărtăşesc şi drepţii, ca şi însuşi Dumnezeu”! Aceasta aducându-mi aminte şi văzând acestea cu ochii mei, ziceam întru sine-mi: „Câte au scris sfinţii pentru slava raiului sunt foarte puţine, pentru că toate nu este cu putinţă a le scrie”.
Lumina care ieşea de la Împăratul Slavei era atât de strălucitoare, încât dacă s-ar aduna mii de mii de milioane de sori, n-ar fi strălucit atâta.
Buna cuviinţă şi frumuseţea Împăratului Slavei, strălucirea luminii celei nezidite, buna podoabă a Bisericii, slava drepţilor, cine poate să o spună? Că mai degrabă ar putea număra mulţimea stelelor şi a nisipului mării decât să spună acestea. Şi dacă s-ar adună toate limbile oamenilor şi dacă stelele cerului, nisipul mării şi frunzele copacilor s-ar face limbi, toate împreună n-ar putea spune nici măcar o parte din slava aceea.
Deci afară de uşă stând eu şi privind la slava aceea, am văzut pe povăţuitorul meu care a intrat înăuntru în Biserică şi a mers să se închine împăratului. Şi întorcându-şi faţa şi văzându-mă că nu vin după el, s-a întors şi venind aproape de mine mi-a zis: „Ce stai? Vino împreună cu mine să ne închinăm împăratului”! Şi pregătindu-mă să intru şi eu înăuntru, am auzit pe împăratul zicând: „Gheorghe, lasă-l pe el afară, că nu este vrednic să intre înăuntru, căci nu are îmbrăcăminte de nuntă! Când am auzit acel glas m-am temut puţin, ca nu cumva să mă osândească. Dar iarăşi am câştigat îndrăzneală, pentru că dragostea care era în sufletul meu pentru Împăratul alunga frica. Atunci povăţuitorul meu m-a lăsat afară de uşă şi a intrat singur la împăratul. Şi toată ceata aceea s-a sculat şi a cinstit pe povăţuitorul meu, ca pe o mare căpetenie a împăratului. Şi nu numai ceata drepţilor, ci însuşi Împăratul l-a cinstit cu mare cinste, căci degrabă s-a sculat din tron, l-a primit cu mare cinste şi bucurie, sărutându-l pe obraz, apoi iarăşi a stătut.
Apoi povăţuitorul meu a făcut trei metanii şi a sărutat picioarele împăratului şi a stat înaintea Lui cu smerenie şi a zis către El:„Doamne, adu-Ţi aminte de sângele care L-ai vărsat pe Cruce pentru păcătoşi! Adu-Ţi aminte că Te-ai pogorât pe pământ să mântuieşti pe cei păcătoşi! Deci iartă acest suflet şi-l povăţuieşte la calea mântuirii! Adânc nemăsurat este mila Ta, Stăpâne şi are trebuinţă de facerea de bine”! Atunci a răspuns Împăratul: „Gheorghe, ştii prea bine dragostea care o am către el din început; pentru că i-am arătat tainele cele ascunse şi dragostea Mea cea mare. Şi mulţi oameni s-au nevoit în toată viaţa lor, mai mult decât acesta şi nu au câştigat, iar acesta având-o în sufletul său a trecut-o cu vederea, alegând mai bine lenevirea şi împătimirea lumii, decât pe Mine. Şi pentru aceasta nu este vrednic de iertare”. Şi iarăşi a zis povăţuitorul meu: „Doamne, mă rog iartă-l, că de-l vei judeca după dreptatea Ta, vrednic este de pedeapsă; ci să prisosească darul şi milostivirea Ta cu el. Cele ascunse ale inimii lui sunt înaintea Ta pururea. Vezi bunăvoinţa lui, plineşte-i cererile inimii lui şi nevrând el, mântuieşte-l! Doamne, vezi şi aşezarea lumii! Unde este pilda cea bună? Unde este cuvântul Tău în gurile oamenilor? Unde este îndemnarea? Că de ar fi cineva să voiască să facă binele îl face numai din buna lui voinţă, căci duhovnicii şi stareţii îl opresc. Fiecare cele pentru folosul cel trupesc al său caută. Pentru aceasta, te rog, învaţă-l să facă voia Ta! Povăţuieşte-l la calea mântuirii! Chiverniseşte-i în pace viaţa lui! Fă-l moştenitor Împărăţiei Tale, căci toate câte le voieşti, le şi poţi”. Şi iarăşi a răspuns împăratul şi a zis: „Gheorghe, iubitul Meu, văd starea lumii, cuvintele Mele au încetat din gurile oamenilor. În locul cuvântului Meu, osândirea. În locul dragostei, urâciune, vrajbă şi pizmă. În loc de dreptate, nedreptate. A pierit adevărul. A lipsit smerenia. A prisosit răutatea, sodomia, curvia, preacurvia. S-a stricat lumea. Acestea toate le fac nu numai mirenii: bărbaţii şi femeile, ci şi preoţii şi călugării. Mă pătrund la cele dinlăuntru; a doua oară Mă răstignesc. Şi-au spurcat desăvârşit chipul călugăresc cel îngeresc. Însă toate le rabd cu nerăutate, aşteptând îndreptarea şi pocăinţa lor.
Iar pe acesta n-am încetat a-l povăţui până astăzi ca să facă voia Mea. Nu am încetat a-l striga prin cuvânt viu să nu facă ceea ce nu-Mi place Mie. Iar el, glasul Meu auzindu-L şi cunoscând cum că Eu sunt, după cum s-a adeverit de la mulţi duhovnici şi robi ai Mei îmbunătăţiţi, nu M-a ascultat. De multe ori i-am adus aminte de cea dintâi petrecere a lui ca să se întoarcă iarăşi la aceea, dar el a rămas neîndreptat. Deci fără de răspuns este înaintea Mea”. Atunci povăţuitorul meu a căzut la picioarele Împăratului cu mare smerenie şi a zis către Dânsul: „Doamne, adu-ţi aminte de sângele care l-am vărsat pentru dragostea Ta, şi-mi dăruieşte mie acest suflet şi-l iartă pe el. Aşa, Doamne, Te rog! Şi învredniceşte-l să bea şi paharul pe care-l poftea!”
Atunci, cu faţa veselă şi cu bucurie, a zis Împăratul: „Gheorghe, fie voia ta”! Apoi povăţuitorul meu s-a sculat şi a stat înaintea Împăratului cu îndrăzneală. Atunci Împăratul a luat cu mâna stângă un pahar plin, însă ce era în el nu ştiu, ci numai că era roşu ca vinul şi cu mâna dreaptă l-a blagoslovit şi l-a dat povăţuitorului meu şi a zis: „Acesta este paharul dragostei Mele, dă-i-l să-l bea”! Atunci l-a luat cu mâna dreaptă şi mi l-a adus zicându-mi: „Fă-ţi cruce şi-l bea”! Iar eu, făcând de trei ori cruce, l-am băut. Şi era aşa de dulce, încât nu se asemîna cu ceva pământesc. Şi, după ce l-am băut, mi-a venit în suflet o neasemuită dragoste şi dor dumnezeiesc, ca o pară de foc arzând în inima mea. Atunci am văzut pe povăţuitorul meu, aproape de împăratul, că i-a dat paharul deşert.
Deci eu, nemaiputând suferi, am intrat înăuntru în Biserică şi m-am dus aproape de Împăratul şi căzând la picioarele Lui, cu îndrăzneală Le-am îmbrăţişat şi Le-am sărutat mult timp. Şi sufletul meu era cu desăvârşire lipit de Dânsul şi nu mai puteam să mă mai ridic de jos. Atunci a zis împăratul către povăţuitorul meu: „Gheorghe, ia-l şi mergeţi ca să se mai nevoiască, să câştige dragostea Mea pe care a pierdut-o şi să se gătească. Şi când va fi voia Mea, Eu o să-l învrednicesc să bea şi paharul!”
Atunci, povăţuitorul apucându-mă de mâna dreaptă, m-a întors înapoi şi făcând amândoi câte trei metanii Împăratului, închinându-ne picioarelor Lui, am ieşit din Biserică şi s-a închis uşa. Atunci am văzut eu pe oamenii cei mai sus zişi, care erau în sală, că au venit să ne întâmpine şi, căutând spre mine cu faţa veselă, mi-au zis: „Frate, sileşte-te, căci iată, te aşteptăm!
Şi ieşind din sală am venit în curte şi am stat puţin. Apoi am zis către povăţuitorul meu: „Sfinte Gheorghe, iubite frate, nu se poate să nu mai mergem în lume, ci să rămânem aici?” Şi îmi zise: „Aşa este voia Domnului ca să mergem înapoi în lume să te găteşti cu tot felul de fapte bune, păzind toate poruncile Lui. Să te ispiteşti ca aurul în topitoare şi aşa să vii aici. Şi de nu vei face aşa, ci vei rămânea în lenevire, ai văzut valea care primeşte pe cei leneşi şi păcătoşi? Păzeşte-te şi-ţi adu aminte câte ai văzut şi câte ai auzit, din multa şi nemărginita milă a lui Dumnezeu, către om”.
Apoi am mers puţin şi am ieşit afară din palat şi făcându-ne trei cruci în poartă, am început a merge pe acel frumos câmp. Şi mergând puţin am văzut iarăşi ceata aceea cu puţini călugări, care avea slava cea mare. Şi m-am uitat să văd dacă cumva voi cunoaşte pe vreunul dintr-înşii. Şi nu am cunoscut pe nici unul.
Deci, săvârşindu-se câmpul, am ieşit afară de poartă şi am venit în vârful muntelui celui înalt. Şi am stat şi aici puţin, privind în toate părţile muntelui care era împodobit cu o mulţime de măslini. Iar locul acela era foarte veselitor, numai că se vedea şi acea glodoasă şi întunecoasă vale. Frică şi cutremur aducea celui ce o vedea.
Apoi ne-am pogorât din munte şi povăţuitorul meu mi-a zis: „Dă-mi mâna”! Şi i-am dat-o. Şi, ţinându-mă de mână, iarăşi ne-am suit pe acea punte înfricoşată şi am mers fără frică sau temere. Şi când am ajuns la mijlocul ei, povăţuitorul meu a stat, şi-a întors faţa spre mine şi mi-a zis: „Fratele meu iubit, împărăţia Cerurilor se sileşte şi silitorii o răpesc pe ea! Iată, ai văzut milostivirea lui Dumnezeu. Să nu te arăţi nemulţumitor faţă de Făcătorul tău de bine, Dumnezeu. Nevoieşte-te să câştigi dragostea Lui. Găteşte-te ca să bei paharul. Şi darul lui Dumnezeu şi al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu nu te va lăsa sărman, nici eu nu te voi lăsa singur”. Apoi, făcând de trei ori semnul cinstitei cruci pe faţa mea a zis: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută robului tău”! Şi s-a făcut nevăzut. Şi nu l-am văzut unde s-a dus. Şi m-a lăsat singur la mijlocul punţii.
Atunci s-a făcut mare tunet şi tulburare din valea aceea. Şi auzeam strigări sălbatice zicând: „Acum a rămas singur, haideţi să-l surpăm jos”! Alţii ziceau: „Iată om care voieşte să treacă şi nu ştie ca avem să-l surpăm acum?” Şi scrâşneau cu dinţii lor asupra mea, strigând cu mare glas: „Să-l surpăm mai înainte de a veni Gheorghe să-l ia!” Însă nici unul n-a putut să se apropie de mine, ci numai strigări şi tulburări făceau. Iar puntea se clătina ca o frunză.
Atunci eu privind la acea adâncime, am zis: „Doamne, cine poate să ajute omul aici?” Atunci a venit glas ca de tunet şi a zis: „Faptele bune ajută omul aici. Şi de va face vreo milă Preasfânta Născătoare de Dumnezeu”. Şi după strigarea aceasta au încetat tulburările drăceşti. Şi eu am chemat ajutorul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi al Sfântului Gheorghe şi cu ajutorul lor mi-am venit întru sine-mi.
Notă: Această urmare a vedeniei stareţului Ioasaf s-a găsit în Sfântul Munte Athos la Schitul Românesc Prodromul din Mănăstirea Lavră de către părintele Ieromonah Ştefan.
(Sursa: Sf. Ioan Iacob Românul, „Din Ierihon către Sion”, Ed. Jerusalem 1999)
...............................
- Comentariu publicat de Bdi pe Ianuarie 14, 2010 la 4:02pm
- Ştergere comentariu
Eu sunt lumina care este deasupra tuturor. Eu sunt Totul. De la Mine Totul a venit si de la Mine s-a intins. Sparge un lemn si voi fi acolo. Ridica o piatra si Ma vei gasi
Nu exista nici evreu nici grec, nici sclav nici om liber, nici femeie nici barbat, pentru ca sunteti toti una in Iisus Hristos. (Evanghelia lui Toma)
Daca am intreba pe cei mantuiti din Cer: „Cit v-a costat pe voi de ati dobindit atita fericire ?”, ei ne-ar raspunde: „Timp, putin timp petrecut bine pe pamint.” (arhim. Arsenie Papacioc)
„Dacă nu sunt eu pentru mine, atunci cine e pentru mine? Şi dacă sunt numai pentru mine, ce sunt eu? Şi dacă nu acum, atunci când?” (Pirkei Avot:Mişna 14)
Heaven is right where you are standing, and that is the place to train.
Raiul se află chiar aici unde te afli şi aici este locul unde te poţi antrena. [Do jo]
(Morihei Ueshiba)
NU lumea / iluzia, ci Dumnezeu sub forma lumii, Care ia / imbraca forma / masca lumii, fiind lumea ( = Dumnezeu cu forma). „Tot (tot) in toate, dar nu toate !”
-
Comentariu publicat de Bdi pe Ianuarie 15, 2010 la 2:31pm
- Ştergere comentariu
77. Isus a spus: „Eu sunt Lumina de deasupra oricui. Eu sunt Întregul. Întregul a iesit din Mine. Îmtregul a ajuns la Mine. Taiati lemne, Eu sunt acolo. Ridicati o piatra si Ma veti gasi acolo.”
http://www.odaiadesus.ro/toma.html
-
- Ştergere comentariu
-
- Ştergere comentariu
-
- Ştergere comentariu
-
- Ştergere comentariu
-
- Ştergere comentariu
Se zice, esoteric, ca iadul e, de fapt, raiul, dar privit din sens invers, din directia contrara.
-
- Ştergere comentariu
A holy man was having a conversation with the Lord one day and said, "Lord, I would like to know what Heaven and Hell are like."
The Lord led the holy man to two doors.
He opened one of the doors and the holy man looked in. In the middle of the room was a large round table. In the middle of the table was a large pot of stew, which smelled delicious and made the holy man's mouth water.
The people sitting around the table were thin and sickly. They appeared to be famished. They were holding spoons with very long handles that were strapped to their arms and each found it possible to reach into the pot of stew and take a spoonful. But because the handle was longer than their arms, they could not get the spoons back into their mouths.
The holy man shuddered at the sight of their misery and suffering.
The Lord said, "You have seen Hell."
They went to the next room and opened the door. It was exactly the same as the first one. There was the large round table with the large pot of stew which made the holy man's mouth water. The people were equipped with the same long-handled spoons, but here the people were well nourished and plump, laughing and talking. The holy man said, "I don't understand."
It is simple," said the Lord. "It requires but one skill. You see they have learned to feed each other, while the greedy think only of themselves."
-
- Ştergere comentariu
Iadul e Raiul, dar "privit" / perceput / trait in oglinda.
-
- Ştergere comentariu
- Comentariu publicat de Bdi pe Martie 8, 2010 la 12:38pm
- Ştergere comentariu
-
- Ştergere comentariu
-
- Ştergere comentariu
Pt a nu ne lasa inselati de viziuni infiltrate / falsificate de unii sau altii (oricine or fi "ei", care au lucrat din greu la manipularea religiilor omenirii, dar din fericire nu au reusit decit f putin) sa luam in consideratie si:
http://altmarius.ning.com/profiles/blogs/taken-istoria-lumii-dupa
Si sa ne tinem de invatatura Sfintilor si a celor imbunatatiti duhovniceste, care stiau ei ce stiau.
-
- Ştergere comentariu
http://altmarius.ning.com/profiles/blogs/cine-este-dumnezeu
http://altmarius.ning.com/profiles/blogs/despre-rugaciune-invatatura
http://altmarius.ning.com/profiles/blogs/iubestema-asa-cum-esti
http://altmarius.ning.com/profiles/blogs/de-la-mine-a-fost-aceasta
http://altmarius.ning.com/profiles/blogs/despre-sf-moaste-si
-
- Ştergere comentariu
Poveste povestita de Parintele Cleopa din cartea Evergetinos:
DIAVOLUL CARE S-A TRANSFORMAT ÎN ÎNGER DE LUMINA
Smerenia este o fapta buna pe care nu o poate avea dracul. Noi postim, dar el nu mananca niciodata; noi ne ostenim, dar el nu sta degeaba; noi citim prin carti, dar el este teolog mare, stie toata Scriptura pe de rost. Orice am face noi, face si el. Una nu face el; nu se smereste, nu poate zice “iarta-ma”!
Am sa va spun o istorioara sfanta din cartea Everghetinos. La o manastire de maici, o calugarita, saraca, era paraclisiera, in viata de obste. Paraclisierul se duce la ora 11 (23) noaptea, ca Utrenia se face la miezul noptii, si scoala pe stareta. Asa am apucat si noi. Cand eram paraclisier, aveam un clopotel in mana si un ciocan. Ma duceam si bateam de trei ori in usa si ziceam: “Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!”, iar cel din casa zicea: “Amin”.
Sunam clopotelul si plecam la altul. Asa era randuiala si asa am apucat noi. Asa era si aceasta calugarita. Ea, ca sa nu doarma, ce facea? Citea la Psaltire de cu seara si pana la Utrenie, si cand era ora 11(23) fuga la stareta sa ia blagoslovenie ca sa mearga sa toace, sa scoale maicile la rugaciune.
Diavolul avea mare ciuda pe ea, ca-l ardea cu Psaltirea. Dar ea ani de zile s-a ostenit asa. Si ce s-a gandit diavolul sa-i faca, ca s-o ocarasca stareta si maicile? Se ducea dracul noaptea si-i tragea clopo-tele. Dar nu le tragea cand trebuie. De abia adormeau maicile si numai ce auzeai: “Bang, bang, bang…”. O chema stareta:
- Nebuna, hai, dar de-abia au adormit maicile, de ce tragi clopotele?
Dar ea zicea:
- Iarta-ma, maica stareta, ca am gresit!
Ea nu stia ca-i dracul, credea ca alta calugarita vrea sa-i faca ei rau. Alta data, de doua ori le tragea, si de cu seara si dupa miezul noptii, dupa ce adormeau maicile. Numai la vreme nu le tragea, ca sa tulbure pe calugarita care citea la Psaltire.
Dar ea ce-a facut? “Mai, am sa ma duc in clopotnita! Tot nu dorm!” Si a luat Psaltirea, o cruce in mana si niste lumanari, ca nu erau pe atunci becuri, ca sa citeasca in clopotnita, sa vada care-i maica aceea, ca de atatea ori au pus-o la canon si stareta si duhovnicii, ca suna clopotele inainte de vreme.
Cand s-a dus acolo, vine dracul. Pune un picior pe-un geam si un picior pe celalalt si se agata cu mana de funie ca sa traga clopotele. Dar ea, cum era cu crucea, cand l-a vazut, a zis:
- În numele lui Iisus Hristos, stai! Sa te lege puterea dumnezeirii!
- Valeu, roaba lui Dumnezeu, da-mi drumul, ca nu mai vin niciodata!
- Nu. Stai!
- Da-mi drumul! Ma jur ca nu mai vin la ma-nastirea asta!
- Nu! Stai sa vina maica stareta si maicile din consiliu, care de atatea ori m-au pus la canon, ca eu trag clopotele.
- Da-mi drumul, roaba lui Dumnezeu!
- Nu. Sa te lege puterea lui Dumnezeu si Sfanta Cruce! Stai asa, cu mana pe funie!
Si ea saraca s-a dat jos din clopotnita si s-a dus la stareta.
- Maica stareta!
- Ce-i cu tine?
- Hai sa vezi cine trage clopotele, ca de atatea ori m-ai pus la canon!
Maica stareta a luat cateva maici din consiliu si s-a dus sa vada cine trage clopotele. Ea a crezut ca este o maica care trage clopotele, ca s-o supere. Cand a ajuns si l-a vazut:
- Valeu! Maica, alunga-l de aici! Vai de noi, murim de frica! Îi urat tare!
Si, pe fuga, cand a vazut ca dracu-i clopotar!
- Nu! Lasati-l! Nu poate sa se duca, ca-i legat.
Dar el striga:
- Dati-mi drumul, roabele lui Dumnezeu, ca nu mai vin la manastirea asta in veac!
- Nu! Stai aici sa aduc tot soborul manastirii sa-ti ceri iertare de la maici, ca ai tulburat toate maicile, cand sunai clopotele inainte de vreme!
- Asta n-o pot face!
Ai vazut rautatea diavolului? “Asta n-o pot face”. Ei asa zic in iad: “Nu vom sluji Tie! Nu vom sluji Tie!” Tot impotriva lui Dumnezeu, caci au cazut din mandrie.
Si au tras clopotele sa se adune maicile.
- Mai, dracul in clopotnita! Îl pune aceea sa-si ceara iertare.
Cand il vedeau, tipau si fugeau care intr-o parte, care in alta.
- Zi, iarta-ma! ii spuneau maicile.
- Nu pot, ca daca zic ma fac inger!
- Asta vrem noi! Sa vedem un drac ca s-a facut inger cum a fost inainte.
Vezi, daca a cazut din mandrie, nu poate zice “iarta-ma”. Asa si noi. Cand vei vedea ca cineva iti cere iertare, si tu, daca nu zici: “Dumnezeu sa te ierte!”, esti asemenea cu dracul care nu poate zice “iarta-ma”. Sau daca ai gresit ceva, si nu ceri iertare, te asemeni cu el, ca nu zici “iarta-ma”. “Nu vreau sa zic “iarta-ma”! Dar de ce? El este vinovat, nu eu!”
- Nu zic “iarta-ma”!
Atunci a zis calugarita:
- Uite ce-i! Daca nu zici “iarta-ma”, sa ne canti o cantare, cum cantai tu cand erai inger inainte.
- Daca voi canta, va topiti ca ceara.
- Nu ne temem!
- Si ce cantare sa cant?
- Canta Trisaghionul: Sfinte Dumnezeule.
Cand a inceput sa cante, plangea tot soborul manastirii. Canta frumos tare. Dar stii cum canta? Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, si gata. Pana acolo! Miluieste-ne, nu voia sa zica.
- Zi “miluieste-ne”!
- Nu pot, ca daca zic ma fac inger!
- Asta vrem noi! Canta miluieste-ne, ca nu-ti dau drumul. Aici te tin legat si maine, sa vina toate satele sa te vada aici clopotar! Puterea dumnezeirii sa nu-ti dea drumul, pana nu zici miluieste-ne.
Canta frumos: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte si iar se oprea. Miluieste-ne nu zicea.
- Zi miluieste-ne!
- Nu pot!
- Sa te arda puterea Sfintei Cruci!
- Valeu! Dati-mi drumul, ca nu mai vin in veac aici! Am sa spun la tot iadul ce-am patit aici.
- Nu! Zi: “Miluieste-ne pe noi”!
Cand a vazut ca-l arde puterea Sfintei Cruci, a cantat. Si cand a cantat miluieste-ne pe noi, a stralucit ca soarele si a zburat la cer. S-a facut inger. Si atunci maicile au inceput a face metanii:
- Multumim Domnului ca am vazut un drac care s-a facut inger inapoi, ca a zis miluieste-ne pe noi!
De aceea, daca cineva a gresit ceva, sa zica imediat: “Iarta-ma, frate, ca am gresit!”
Parintele Cleopa
-
- Ştergere comentariu
Calea (Do) este chiar aceea pe care te afli in acest moment: aici si acum !
Calea esti tu insuti.
-
Comentariu publicat de altmariusoriginal pe Noiembrie 30, 2011 la 2:01pm
- Ştergere comentariu
Dupa cite stiu, cartile lui Carlos Castaneda au fost publicate si in limba romana, daca nu ma insel la editura Rao, unde au format o serie specializata. Aceasta apropo de comentariul publicat in urma cu circa 2 saptamini.
-
- Ştergere comentariu
Asa este, aveti dreptate.
Fotografiile copertilor cartilor lui Castaneda au fost postate mai ales ptca sunt o metafora cu privire la Cale (Do = Calea Spirituala care reuneste si transcende contrariile...):
Calea, desi pare exterioara, de fapt esti tu Insuti. (Cand mergi la Biserica / maestru etc, mergi de fapt in tine Insuti).
Calea este in (nu duce) niciunde-nicaieri / nicicand.
Nu e nimic de cautat / de gasit / de obtinut.
Calea este chiar cea pe care ma aflu acum si aici (orice as face, oriunde as fi, oricand), fiind pretutindeni (oriunde si oricand) si nicaieri.
Dincolo de dincolo...
"Calea ce poate fi aratata nu-i cea vesnic adevarata.
Numele ce poate fi numit nu-i cel vesnic rostuit" (Tao Te King)
-
- Ştergere comentariu
"There is no greater mystery than this, that we keep
seeking reality though in fact we are reality.
We think that there is something hiding reality and that
this must be destroyed before reality is gained.
How ridiculous! A day will dawn when you will laugh
at all your past efforts. That which will be the day
you laugh is also here and now." (Ramana Maharshi)
-
- Ştergere comentariu
http://en.wikipedia.org/wiki/Rabia_Basri
Este vorba despre Sf (musulmana) Rabia Basri, al carei mormant se afla nu intamplator (sic !)
[cel putin asa se pare; v. nota de mai jos]
langa Capela Inaltarii Mantuitorului = Piciorushul, de pe Muntele Maslinilor din Ierusalim.
http://www.sacred-destinations.com/israel/jerusalem-chapel-of-ascen...
[Nota: A small burial crypt next to the chapel is revered by all three monotheistic religions, but based on different beliefs about its occupant. Jews believe it contains the 7th-century BC prophet Huldah, one of seven female prophets mentioned in the Bible (2 Kings 22:14-20); Christians hold it to be the tomb of the 5th-century saint Pelagia; while Muslims maintain that the 8th-century holy woman Rabi'a al-Adawiya (for which the mosque is named) is buried here. Toate cele 3 Sfinte sunt la fel de mari. Oricum ar fi, sa nu uitam ca “un sfant este toti sfintii” si “toti sfintii sunt acel sfant”, ptca toti sfintii sunt Una in Dumnezeu-Hristos.]
She taught that repentance was a gift from God because no one could repent unless God had already accepted him and given him this gift of repentance. She taught that sinners must fear the punishment they deserved for their sins, but she also offered such sinners far more hope of Paradise than most other ascetics did. For herself, she held to a higher ideal, worshipping God neither from fear of Hell nor from hope of Paradise, for she saw such self-interest as unworthy of God's servants; emotions like fear and hope were like veils—i.e. hindrances to the vision of God Himself.
She prayed: "O God! If I worship You for fear of Hell, burn me in Hell,
and if I worship You in hope of Paradise, exclude me from Paradise.
But if I worship You for Your Own sake,
grudge me not Your everlasting Beauty.”
One day, she was seen running through the streets of Basra carrying a torch in one hand and a bucket of water in the other. When asked what she was doing, she said,"I want to put out the fires of Hell, and burn down the rewards of Paradise. They block the way to God. I do not want to worship from fear of punishment or for the promise of reward, but simply for the love of God."
Aproximativ (si totusi nu la fel) poate fi inteles koanul “Oriunde ar fi Buddha, tu sa te duci unde nu e Buddha !”, ori forma sa mai radicala de exprimare (care are si alte intelesuri): “Ucide-l pe Buddha !”
[ = si: Scapa de imaginea ta mentala / parerile / preconceptiile / prejudecatile (tale) despre Dumnezeire, pt a ajunge la adevarata Dumnezeire.; v. si capitolul “Tonalul si Nagualul” si mai ales subcapitolul “Insula Tonalului” din cartea non-fiction “Tales of Power = Povestiri despre Putere” de Carlos Castaneda, Editura Rao]
...............................
- Comentariu publicat de Bdi pe Februarie 5, 2012 la 7:14pm
- Ştergere comentariu
In doctrina gnostica aplicand codul cabalistic Atbash pe “ Baphomet = aprox. un tip de entitate “malefica” ” iese “Sophia = Intelepciunea”.
“Iadul este Raiul privit din sens invers.” [Sa zicem: din sensul: “gresit”.]
“Daca schimbi perspectiva, poti iesi (instantaneu) din Iad si ajunge in Rai.” [Ptca deja erai acolo.]
“Porţile raiului şi cele ale iadului sunt alăturate şi identice.” (Nikos Kazantzakis în “Ultima ispită a lui Hristos”)
http://en.wikipedia.org/wiki/Baphomet
-
- Ştergere comentariu
"Mai bine cu fratele în Iad decât în Ceruri fără el !"
“Doi frati au mers impreuna la un targ, ca sa-si vanda lucrul mainilor lor si
daca au intrat in targ, s-au despartit unul de altul. Iar unul cu mestesugul si
indemnarea diavolului, s-a inselat si a cazut in pacatul curviei. Dupa aceea,
aflandu-l pe el fratele, i-a zis: sa mergem, frate, la locul si chiliile noastre.
Acesta a zis: eu, frate, astazi nu voi merge cu tine. Iar fratele auzind acel cuvant,
s-a minunat si l-a intrebat zicand : pentru ce, frate, zici ca nu vei merge cu mine?
El a oftat si i-a spus, zicand: eu, frate, dupa ce te-ai dus tu si te-ai departat de
mine, am cazut cu o femeie in pacatul curviei si de aceea nu voi merge acum cu
tine la chilia mea. Fratele auzind acestea si vazandu-l foarte mahnit, scarbit si
deznadajduit si vrand ca sa-i scoata sufletul din pieirea deznadajduirii, i-a zis:
frate si eu daca m-am desparut de tine, am cazut in acelasi pacat. Pentru aceea
dar, frate, sa mergem degraba la chiliile noastre si cu osardie sa ne pocaim si
Dumnezeu ne va ierta greseala si pacatul nostru. Si asa, ascultand fratele, a mers
la chilia sa si mergand la batranul, si-au marturisit amandoi impreuna caderea
lor in pacatul curviei. Iar batranul le-a dat canon de pocainta; si amandoi, cu
dragoste primind canonul, se rugau lui Dumnezeu unul pentru altul. Vazand
Dumnezeu silinta si osteneala pe care o facea fratele cel ce nu cazuse in pacat
pentru dragostea si mantuirea fratelui sau, peste putine zile i-a iertat pacatul. Si
l-a instiinat Dumnezeu pe batranul ca pentru multa dragoste a fratelui ce n-a
gresit, s-a iertat pacatul celui ce a gresit. Iata fratilor, a zis batranul, aceasta este
dragostea cea adevarata, ca sa-si puna cineva sufletul sau pentru mantuirea
fratelui sau." “ (Pateric)
-
- Ştergere comentariu
-
- Ştergere comentariu
Bhagavan [Ramana Maharshi] sometimes said that it didn't matter how you regarded the Guru, so long as you could think about him all the time. As an extreme example he cited two people from ancient times who got enlightened by hating God so much, they couldn't stop thinking about Him.
Uneori, Dumnezeu Se milostiveste chiar si de demoni: v. cazul Sf Mc Marina (care a reusit sa faca un diavol sa se intoarca la Dumnezeu) sau incercarile similare (nereusite, nu din cauza sfantului, ci a entitatilor care nu au vrut sa se pocaiasca / intoarca / transforme) ale Sf Antonie cel Mare.
V. si Apokatastasis = Transformarea finala a raului in Bine, despre care a vorbit Origen.
-
- Ştergere comentariu
O femeie i-a spus: „Părinte, când o fi la Judecată, să ne treci cu grămada”. Părintele a zis zâmbind: „ N-ai spus rău, măi”. A trecut de multe ori pe la noi prin sat. Unii îl cunoşteau, alţii nu-1 cunoşteau, dar Părintele [Arsenie Boca] spunea: „Oamenii la voi sunt cam răi, dar totuşi, fac milostenie multă şi asta îi ajută”.
-
- Ştergere comentariu
http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-sfantului-ioan-scar...
Scara Raiului (a Virtutilor) - Sf Ioan Climah
http://ro.orthodoxwiki.org/Scara_dumnezeiescului_urcu%C5%9F
Unii nu ajung (toata viata) sa puna piciorul nici pe prima treapta, unii doar pe aceea. Unii urca mai putin, altii, mai mult. Unii cad de jos, altii cad de sus. Unii sunt trasi de pe scara de fortele negative. Putini ajung pana in varf, unde ii asteapta Hristos (Care i-a sustinut pe toti si i-a trimis pe ingeri sa-i ajute).
-
- Ştergere comentariu
Toti vrem sa ajungem in Rai, dar nimeni nu vrea sa moara.
Or, de regula, la Rai se ajunge dupa moarte.
-
- Ştergere comentariu
“ Eşti “al naibii” în multe privinţe. N-ar fi mai bine să fii “al lui Dumnezeu”?
E interesant că nu consideri blasfemie căutarea de a fi ca diavolul, dar căutarea de a fi ca Dumnezeu te revoltă…
Iadul este opusul bucuriei. Este nerealizarea. Este a şti Cine şi Ce Eşti şi a nu reuşi să trăieşti această experienţă. Înseamnă a fi mai puţin decât poţi fi.
Nu puteţi muri şi niciodată nu veţi fi condamnaţi la osândă veşnică.
Nu se poate să nu fii salvat. Iadul înseamnă să nu ştii acest adevăr."
-
- Ştergere comentariu
Nu există paradisuri, nici infernuri, ci doar aceste lumi nesfârşite pe care tu însuţi le creezi, până în momentul când vei găsi soluţia.
Richard Bach – „Învăţături pentru suflete avansate”
http://raduungureanu.blogspot.ro/2009/10/richard-bach-invataturi-pe...
-
- Ştergere comentariu
Biserica (lacasul / cladirea / locul special) este: ”Am sfințit aici o Poartă a Cerului, o Casă a Domnului și o Icoană a Ierusalimului Ceresc spre care noi ne îndreptăm. Timpul sfințit petrecut în Biserică (dinlauntrul bisericii) este pregustarea timpului sfânt și nesfârșit al Împărăției Cerurilor. Spațiul sacru în care ne rugăm este prefigurarea Cerului, de aceea Biserica a fost numită Cerul pe pământ. "
.................................
- Comentariu publicat de Bdi pe Martie 25, 2013 la 7:42pm
- Ştergere comentariu
Biserica (lacasul / cladirea / locul special) este: ”Am sfințit aici o Poartă a Cerului, o Casă a Domnului și o Icoană a Ierusalimului Ceresc spre care noi ne îndreptăm. Timpul sfințit petrecut în Biserică (dinlauntrul bisericii) este pregustarea timpului sfânt și nesfârșit al Împărăției Cerurilor. Spațiul sacru în care ne rugăm este prefigurarea Cerului, de aceea Biserica a fost numită Cerul pe pământ. “
-
- Ştergere comentariu
Punctul de asamblare (Carlos Castaneda):
"Pe ambele margini ale benzii de emanaţii umane există o ciudată acumulare de deşeuri, un morman incalculabil de rebuturi. Acesta este un depozit morbid şi sinistru. El avea mare valoare pentru vechii vizionari, dar nu şi pentru noi. ....... Pe marginea dreaptă întâlnim viziuni nesfârşite de activitate fizică, violenţă, crimă, senzualitate. Pe marginea stângă, găsim spiritualitatea, religia, pe Dumnezeu [imaginea mentala despre D].
Genaro şi cu mine ţi-am mutat punctul de asamblare pe ambele margini, ca să-ţi oferim o viziune de ansamblu a deşeurilor umane."
Adica:
Nu orice viziune cu raiul este Raiul adevarat. Si nici cu iadul.
http://www.scribd.com/doc/49777455/23/TONALUL-%E2%80%93-NAGUALUL
-
- Ştergere comentariu
Nu orice viziune/perceptie a raiului este Raiul adevarat.
Trebuie verificata.
Omul, cainele si Raiul:
"Intamplarea a facut ca un om si cainele lui sa moara in aceeasi zi. Ajungand ei in cer (Dincolo), au mers pe un drum pietruit cu aur, pe langa un gard de marmura fina, pana au dat de o poarta superba, construita din perle ce straluceau sub razele soarelui.
Ajungand langa poarta, au vazut un om sezand in pragul ei.
- Scuza-ma, unde ne aflam?
- In Rai, a raspuns portarul.
- Putem primi un pahar cu apa?
- Desigur, a raspuns portarul, intra si vei primi.
- Singur? Prietenul meu nu poate intra?
- Regret, nu permitem intrarea animalelor...Omul a decis sa renunte la apa, si-a chemat cainele si au pornit mai departe.Tot mergand, au ajuns la o poarta simpla de lemn, fara gard imprejur. Un portar statea rezemat de poarta si citea dintr-o carte.
-Putem primi putina apa?
- Desigur, cu placere, intrati, a raspuns portarul.Cei doi au trecut poarta si au baut apa rece din fantana apropiata, cat au poftit.
- Multumesc, dar unde ne aflam?
- In Rai, le-a raspuns portarul.
- Am mai intalnit un portar si el mi-a spus ca la poarta lui e intrarea in Rai...
- Ah, te referi la strada aurita si poarta cu perle? Nuuuu, acolo e Iadul!
- Si nu va pasa ca acolo se folosesc de numele vostru?
- Nu, i-a raspuns portarul. Noi suntem bucurosi ca ei ii pastreaza pe toti aceia care sunt de acord sa-si paraseasca prietenii si sa-i lase afara."
-
- Ştergere comentariu
"Decat singur in Rai, mai bine impreuna cu fratele in Iad." - spun Parintii.
-
- Ştergere comentariu
„Voi urca in Rai pe Scara Surprizei / Uimirii = I shall mount to paradise by the stairway of surprise”
„Merlin” (Ralph Waldo Emerson)
http://www.bartleby.com/248/160.html
-
- Ştergere comentariu
„… apostazia este un act de credinta si totul este si se petrece intru Domnul, mai ales razvratirea impotriva Lui.”
„… in muzica suava, susurata a sferelor si ingerilor nu e o singura nota sa nu-si aiba riguros corespondenta in rasul diabolic.”
(„Doctor Faustus” – Thomas Mann)
…………………..
Prea multa cucernicie destrabalare este
Preacurvia e castitate
Viciul trait pana la capat devine virtute.
Adevarat va zic voua:
Vorbele sacrilege sunt tot rugaciune.
Pe hulitori si pe indraciti ii indrageste Domnul
Caci ei sunt cautatorii usilor.
(„Sermo ad mortuos” – Gabriela Cretan)
.................
Imaginea cu femeia tanara/batrana: Iadul e Raiul privit din sens invers.
-
- Ştergere comentariu
„Porţile raiului şi cele ale iadului sunt alăturate şi identice.”
(Nikos Kazantzakis în „Ultima ispită a lui Hristos”)
-
- Ştergere comentariu
De reflectat:
http://www.almeea.com/o-femeie-face-o-calatorie-in-iad-cu-iisus-hri...
http://www.marykbaxterinc.com/biography.html
A Critique of Mary Baxter's "A Divine Revelation of Hell"
http://www.near-death.com/experiences/articles008.html
…have come to the conclusion that her book as a revelation of hell cannot be of God. Baxter's book presents an overall depiction of Jesus that is of a cold, judgmental, often angry, dogmatic, legalistic, virtual walking Bible who is able, but unwilling, to help repentant souls in hell who cry out to him. Baxter's book is filled with horror, evil, fear, sickening imagery, and is severely lacking any of the fruits of the Holy Spirit. Practically everything coming out of Jesus' mouth in her book lacks these fruits as well. Her book's depiction of Jesus is highly dishonoring to the Christ I know from the Bible and numerous NDE testimonies..
Cam la fel si cu povestea calugarului budist care l-a vazut pe Buddha in Iad.
http://neclintit.com/2013/08/19/un-calugar-budist-l-a-vazut-pe-budd...
Le apar diverse entitati inselatoare si le prezinta „Adevarul”.
-
- Ştergere comentariu
„O, Doamne! In ochii mei, Raiul insusi este mai mic decat un tantar cand il asemuiesc iubirii de Tine si bucuriei aducerii aminte de Tine pe care mi le-ai daruit.” (Ibrahim Ben Adham – mistic islamic )
-
- Ştergere comentariu
V. si „Marea despărţire = The Great divorce : un vis” de C. S. Lewis (traducere din engleză şi note de Alexandru Macovescu . - Bucureşti : Humanitas, 2013)
„Marea despartire” este „Divina Comedie” a lui C.S. Lewis. Povestea alegorica ne poarta intr-o calatorie din Iad, un oras cenusiu cu strazi pustii, care se dovedeste a fi Purgatoriul pentru aceia care se hotarasc sa-l paraseasca, pana in apropierea Raiului, un munte inverzit la care ajung cei ce au puterea de a renunta la iluziile vietii pamantesti. Insa drumul anevoios intre cele doua taramuri il aduce pe narator in preajma unor personaje – artistul neinteles, intelectualul cinic, savantul sceptic, clericul apostat, bruta belicoasa – incredintate de permeabilitatea granitei dintre bine si rau si astfel sfasiate de imposibilitatea alegerii. „La urma urmei, scrie Lewis, sunt doua feluri de oameni: unii care ii spun lui Dumnezeu: «Faca-se voia Ta» si altii carora Dumnezeu le spune «Faca-se voia ta».“
+
„Casatoria Raiului cu Iadul” de William Blake
http://en.wikipedia.org/wiki/The_Marriage_of_Heaven_and_Hell
http://www.blakearchive.org/exist/blake/archive/work.xq?workid=mhh&...
http://www.gutenberg.org/ebooks/45315
https://ebooks.adelaide.edu.au/b/blake/william/marriage/
http://darkbooks.org/collection/categories.html
- Comentariu publicat de Bdi pe Februarie 9, 2015 la 3:40pm
- Ştergere comentariu
Cartea „Marea despărţire = The great divorce : Un vis” de C.S. Lewis ; traducere din engleză şi note de Alexandru Macovescu. - Bucureşti : Humanitas, 2013
-
- Ştergere comentariu
In “Cartea conversatiilor”, Suhrawardi descrie na-koja-abad (tara / tinutul de nicaieri-niciunde si nicicand): “Cand afli din tratatele inteleptilor din vechime ca exista o lume inzestrata cu dimensiuni si extindere, alta decat Pleroma Inteligentelor (de mai sus) si alta decat lumea guvernata de Sufletele sferelor (de mai jos, lumea fenomenelor senzoriale), o lume in care exista cetati al caror numar e imposibil de socotit, cetati dintre care insusi Profetul nostrum le-a numit pe Jabalqa si Jabarsa, nu te grabi sa spui ca e o minciuna, caci pelerinii sufletului pot contempla acea lume si sa gaseasca acolo tot ceea ce constituie obiectul dorintei lor.”
Exista 3 universuri. Fenomenal, pe care ni-l prezinta simturile, numit Molk. Lumea suprasenzoriala a lui Malakut este universul (de mai sus) ocazional intrezarit intr-o stare de alam al-mithal (lumea similitudinilor sau a imaginalului, “locul de verdeata”, “locul de odihna” unde a ajuns Maestrul si Margareta, Jules Verne s.a. dupa moarte, Phantasia din “Poveste fara sfarsit = Unendliche Geschichte” de Michael Ende) si mai exista taramul Inteligentei Pure. Henri Corbin descrie alam al-mithal ca “Lumea Imaginii, mundus imaginalis, o lume la fel de reala ontologic ca si lumea simturilor si lumea intelectului, o lume care necesita o facultate de perceptie care ii apartine, o facultate care este o functie cognitiva, o valoare noetica, la fel de reala ca facultatile perceptiei senzoriale sau ale intuitiei intelectuale. Aceasta facultate este puterea imaginativa, cea pe care trebuie sa evitam a o confunda cu imaginatia, pe care omul modern o identifica cu fantezia si care, potrivit spuselor lui, produce doar imaginarul. In cadrul acestui taram imaginal, adeptul poate intalni cunoasterea mistica imediata, intuitiva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu