A Happy Guru Purnima Day 2019 !

 

A Happy Guru Purnima Day 2019 !
May Sad Guru bless us all !

[Satguru = God / The Master in the heart/Heart=Atman-Brahman=D-zeu din inima fiecaruia/oricui/oricarei fiinte]

Exista invatatori ocazionali (upa-gurus) care pot fi orice fiinta, lucru sau fenomen, intamplare etc prin care D-zeu ne invata ceva, ne trimite-transmite o invatatura. Exista Gurus externi (un maestru vizibil) care fac transmisia initiatica. Desi par mai multi si diferiti (in timp si spatiu, ca religie etc), sunt 1 si Acelasi ( n ferestre catre Acelasi Soare din inima). Si exista Sad Guru, Cel de Care devii constient prin gratia unui maestru extern care ti-L arata, sau direct prin gratia Sa din inima ta (fara maestru extern). Ca in cazul Trezirii lui Ramana Maharshi sau al Sf Mc Varvara (v. mai jos).

https://en.wikipedia.org/wiki/Guru_Purnima

Guru Purnima (Poornima) is a spiritual tradition in Hindu religion dedicated to spiritual and academic teachers, who are evolved or enlightened humans, ready to share their wisdom, with very little or no monetary expectation, based on Karma Yoga. It is celebrated as a festival in Nepal, India and Bhutan by the Hindus, Jains and Buddhists. This festival is traditionally observed by Hindus, Buddhists and Jains to revere their chosen spiritual teachers / leaders and express their gratitude. The festival is celebrated on the full moon day (Purnima) in the Hindu month of Ashadha (June–July) as it is known in the Hindu calendar of India and Nepal.^[1]

The celebration is marked by spiritual activities and may include a ritualistic event in honor of the Guru;that is, the teachers which is called Guru Pooja. The Guru Principle is said to be a thousand times more active on the day of Guru Purnima than on any other day.^[3] The word Guru is derived from two words, gu and ru. The Sanskrit root gu means darkness or ignorance, and ru denotes the remover of that darkness. Therefore, a Guru is one who removes the darkness of our ignorance. Gurus are believed by many to be the most necessary part of life. On this day, disciples offer pooja (worship) or pay respect to their Guru (spiritual guide). In addition to having religious importance, this festival has great importance for Indian academics and scholars. Indian academics celebrate this day by thanking their teachers as well as remembering past teachers and scholars.

Lord Shiva is considered the Adi Yogi that is the father and founder of Yoga. He is the foremost among the yogis and the first teacher of the science of Yoga. He is the representation of flawless meditation and spirituality. Lord Shiva is always seen meditating in the silence of the mountains of Kailash and sitting in a lotus pose. His meditating and yogic energies are so high that he controls the entire functioning of the universe in his subconscious mind.
Shastras say that Lord Shiva first imparted his knowledge on Yoga and meditation to his wife Parvati. It is only after this that the cosmic joining of Lord Shiva and Goddess Parvati happened. On the night of their union Shiva and Parvati started the dance of mystic love. It is described as “ujyate anena iti yogah” which means One that joins is yoga.
On the night of their union Shiva taught Parvati 84 yogic asanas before taking her as his consort into Tantra.
When Goddess Parvati forgot all about Lord Shiva, he decided to bring back her memories using Ashtanga yoga. He disguised himself as a Guru and taught the art of Ashtanga yoga to Goddess Parvati.
By learning the art of Ashtanga yoga Goddess Parvati eventually realized her true self. She realized that she is Adi Shakti and importance of her role in universe well being.
Love like Parvati & husband like Shiva, these are both beyond our reach. This is because when on Kailash Parvat, Shiva & Parvati began the dance of mystic love, the distinctions of ‘I’, ‘you’, ‘he’, ‘she’, stopped existing. Rishi Patanjali has said: “Yujyate anena iti yogah” (One that joins is yoga)
On the night when Lord Shiva for the first time shared the secrets of Yoga to his wife, he became the Adi Guru of Yoga. He taught Parvati 84 Asanas of Yoga which belong to the Vedic parampara. These 84 Asanas have the power to give the person the best of the Rajyoga.
https://anaymalpani.wordpress.com/2018/08/10/ashtanga-yoga-how-shiv...

The eternal love Shiva had for Parvati was so strong that he never wanted to share these Yogic secrets with anyone else except her. However, Goddess Parvati being the symbol of care and affection could not take the sufferings of the people and wanted to share this miraculous secret with them. She believed that the introduction of Vedic Yoga in a proper manner will rectify many miseries of the world.
Lord Shiva was quite reluctant about this act of spreading the knowledge. He thought that the mankind does not have the understanding to respect these cosmic powers. But, with her loving approach Parvati persuaded the God for the same.
Then came the creation of Sapt Rishis who were trained and prepared to spread it further. Lord Shiva himself took the initiative and made the Rishis attain 18 Siddhas. These 18 siddhas imparted the divine knowledge to us earthlings. It is believed that this teaching of the 7 Rishis happened on the banks of Kanti Sarovar, near Kedarnath.

 This night is celebrated today as Mahashivratri. On this night the planetary positions in the northern hemisphere are such that there is a natural upsurge of energies. If one just stays awake and keeps one’s spine erect throughout the night, it naturally pushes a person towards his spiritual peak.

In yogic lore, it is said that Guru Purnima was the day that saw Shiva become the Adi Guru, or the first Guru. The story goes that over 15,000 years ago, a yogi^[10] appeared in the upper regions of the Himalayas. Nobody knew what his origins were. But his presence was extraordinary, and people gathered. However, he exhibited no signs of life, but for the occasional tears of ecstasy that rolled down his face. People began to drift away, but seven men stayed on. When he opened his eyes, they pleaded with him, wanting to experience whatever was happening to him. He dismissed them, but they persevered. Finally, he gave them a simple preparatory step and closed his eyes again. The seven men began to prepare. Days rolled into weeks, weeks into months, months into years, but the yogi’s attention did not fall upon them again.
After 84 years of sadhana, on the summer solstice that marks the advent of Dakshinayana, the earth’s southern run, the yogi looked at them again. They had become shining receptacles, wonderfully receptive. He could not ignore them anymore. On the very next full moon day, the yogi turned south and sat as a Guru to these seven men. Shiva, the Adiyogi (the first yogi) thus became the Adi Guru. Adiyogi expounded these mechanics of life for many years. The seven disciples became celebrated as the Saptarishis and took this knowledge across the world.
Guru Purnima is held sacred in the yogic tradition because the Adiyogi opened up the possibility for a human being to evolve consciously. The seven different aspects of yoga that were put in these seven individuals became the foundation for the seven basic forms of yoga, something that has still endured.

Asemanator, desi mai tarziu in timp, dar Acelasi Guru:
The Buddha went from Bodhgaya to Sarnath about 5 weeks after his enlightenment. Before Gautama (the Buddha-to-be) attained enlightenment, he gave up his austere penances and his friends, the Pañcavaggiya monks, left him and went to Isipatana (Sarnath). After attaining Enlightenment the Buddha, leaving Uruvela, travelled to the Isipatana to join and teach them. He went to them because, using his spiritual powers, he had seen that his five former companions would be able to understand Dharma quickly. While travelling to Sarnath, Gautama Buddha had to cross the Ganges. When King Bimbisara heard of this, he abolished the toll for ascetics. When Gautama Buddha found his five former companions, he taught them, they understood and as a result they also became enlightened. At that time the Sangha, the community of the enlightened ones, was founded. The sermon Buddha gave to the five monks was his first sermon, called the Dhammacakkappavattana Sutta. It was given on the full-moon day of Asadha. Buddha subsequently also spent his first rainy season i.e. Varsha vassa at Sarnath at the Mulagandhakuti. The Sangha had grown to 60 in number (after Yasa and his friends had become monks), and Buddha sent them out in all directions to travel alone and teach the Dharma. All 60 monks were Arahants.
Many Hindus celebrate the day in honor of the great sage Vyasa, who is seen as one of the greatest Gurus in ancient Hindu traditions and a symbol of the Guru-shishya tradition.
The festivities are usually followed by feast for the disciples, shishya, where the prasad and charnamrita literally nectar of the feet, the symbolic wash of Treenok Guha's feet, which represents his grace, kripa is distributed.^[11] As a day of remembrance towards all Gurus, through whom God grants the grace of knowledge (Jnana) to the disciples.
On the full moon of Ashada, Lord Mahavira [jainism] inducted his first disciple to become Treenok Guha or Guru himself.
Guru Purnima is remembering your teacher or a learned individual who showed you a way out in times when you felt stuck. He or she who you sought aspiration and inspiration from and the person who taught you to see different perspectives and move towards new learning experiences.
Irrespective of their religions, Indian academics celebrate this day by thanking their teachers. Many schools, colleges and universities have events in which students thank their teachers and remember past scholars. Alumni visit their teachers and present gifts as a gesture of gratitude.
This day also sees the ritual of padapuja, the worships of Guru's sandals, which represent his holy feet and is seen a way of rededicating to all that a Guru stands for.^[13] Disciples also recommit themselves on this day, towards following their teacher's guidance and teachings, for the coming year.^[11] A mantra that is particularly used on this day is "guru brahma guru Vishnu guru devo maheshwara, guru sakshat parabramha tasmai shree gurave namah ". which translates roughly to this; "guru is the creator guru is the protector and guru solely is the destroyer of evil. guru is the supreme god so I bow upon Him and pay my respects." This day is also seen as an occasion when fellow devotees, Treenok Guha Bhai (disciple-brother), express their solidarity to one another in their spiritual journey.
In Sant Mat and Advait Mat, the living Satguru is considered the path to God-realization.^[10]
Meher Baba equated worship of the Satguru with worship of God: "Consciously or unconsciously, directly or indirectly, each and every creature, each and every human being — in one form or the other — strives to assert individuality. But when eventually man consciously experiences that he is Infinite, Eternal and Indivisible, then he is fully conscious of his individuality as God, and as such experiences Infinite Knowledge, Infinite Power and Infinite Bliss. Thus Man becomes God, and is recognized as a Perfect Master, Satguru, or Kutub. To worship this Man is to worship God."^[11]
Meher Baba gave numerous teachings on the cause and purpose of life, including teaching reincarnation and that the phenomenal world is an illusion. He taught that the Universe is imagination, that God is what really exists, and that each soul is really God passing through imagination to realize individually his own divinity. In addition he gave practical advice for the aspirant who wishes to attain God-realization and thereby escape the wheel of births and deaths.^[16] He also taught about the concept of Perfect Masters, the Avatar, and those on the various stages of the spiritual path that he called involution.

“Guru and God both appear before me. To whom should I prostrate?I bow before Guru who introduced God to me.” – Kabir
Satguru (Sanskrit: सद्गुरू), or sadguru / sadhguru, means the true guru in Sanskrit. However, the term is distinguished from other forms of gurus, such as musical instructors, scriptural teachers, parents, and so on. The satguru is a title given specifically only to an enlightened rishi or saint whose life's purpose is to guide the initiated shishya on the spiritual path, the summation of which is the realization of the Self through realization of God.
A Satguru has some special characteristics that are not found in any other types of Spiritual Guru. The words 'Sant' and 'Satguru' firstly came into existence from the spiritual ideology of Kabir (“Sant Samrat Satguru Kabir Sahib)” in the 15th century. Kabir says "Satpurush Ko Jansi, Tiska Satguru Naam|" meaning the one who has seen the supreme lord of truth- Satya Purush is Satguru.^[1] "Devi dewal jagat mein, kotik poojey koye. Satguru ki pooja kiye, sabb ki pooja hoye".^[2] Kabir says that worship of Satguru includes in it worship of all deities. In other words, Satguru is the physical form of God (Sat Pursh).
The recommendation says that the first and the foremost qualification of the True Master (Satguru) is that he must have known the True Lord (God) himself.^[3]
A real preceptor is one who can produce blissful sensation in the body of the disciple by their sight, touch, or instructions.^[6]
In one of Kabir's songs^[4] the satguru is described as the real sadhu:
He is the real Sadhu, who can reveal the form of the Formless to the vision of these eyes;
Who teaches the simple way of attaining Him, that is other than rites or ceremonies;
Who does not make you close the doors, and hold the breath, and renounce the world;
Who makes you perceive the Supreme Spirit wherever the mind attaches itself;
Who teaches you to be still in the midst of all your activities.
Ever immersed in bliss, having no fear in his mind, he keeps the spirit of union in the midst of all enjoyments.
The infinite dwelling of the Infinite Being is everywhere: in earth, water, sky, and air;
Firm as the thunderbolt, the seat of the seeker is established above the void.
He who is within is without: I see Him and none else.^[5]

https://en.wikipedia.org/wiki/Satguru

Efectul privirii purificatoare a Maestrului (chiar si din fotografie, chiar si dupa ce a murit / ai murit).
Jivanmukta (= eliberat in viata) = jnanin (= intelept) = cineva care s-a topit complet, total si definitiv in Dumnezeire.
Se zice (nu degeaba !) ca doar privind un asemenea Chip (chiar putin timp, 1-3-5 min zilnic), privirea lui purifica / purjeaza soarta / karma privitorului, chiar daca acesta nu crede in asa ceva.
Merita incercat !
https://altmarius.ning.com/profiles/blogs/jivanmukta-1
E ca si cum L-ai privi pe Dumnezeu in fata si El te-ar privi - si chiar asa este.
"Privesc la munti
Si muntii ma privesc
Lung ne privim
Si nu ni se uraste."
:)
"ÎN FIECARE DIMINEAŢĂ TE TREZEŞTI DIN VIS; DAR, CA SĂ FII LIBER, TREBUIE SĂ TE TREZEŞTI ŞI DIN STAREA DE VEGHE."
(Poonja / Ramana)
"...Devine si mai ciudat. Pe parcursul calatoriei cineva era cu mine. O femeie. Era tanara si imi amintesc foarte bine cum arata. Avea obrajii ridicati si ochii albastri. Cand am vazut-o prima data mergeam impreuna pe o suprafata plana care s-a dovedit a fi aripa unui fluture. De fapt in jurul nostru erau milioane de fluturi. Era un rau de viata si culoare. Vestmantul femeii era simplu, dar culorile lui pastelate albastru-indigo si oranj-piersicuta avea aceeasi traire vie ca orice din jur.
M-a privit cu acea privire pe care daca ai fi vazut-o timp de cateva secunde ti-ar facut ca viata ta sa merite a fi traita, indiferent de ce s-ar fi intamplat pana atunci. Nu era o privire romantica. Nici de prietenie. Era o altfel de privire, alta decat cele pe care le cunoastem. Era ceva inaltator care cuprindea toate tipurile de iubire, in acelasi timp fiind mai mare decat oricare din ele.
Mi-a vorbit fara a folosi cuvinte. Mesajul a trecut prin mine ca vantul si am inteles instantaneu ca era adevarat. Stiam in acelasi fel in care stiam ca lumea din jurul nostru era reala, nu doar o fantezie trecatoare nesubstantiala.
Mesajul avea trei parti care sunau cam asa in limbaj pamantesc:
“Dragul meu esti iubit si pretuit pentru totdeauna.”
“Nu ai de ce sa te temi. ”
“Nu poti gresi cu nimic.”
Mesajul m-a invadat cu un simtamant enorm de eliberare. Era ca si cand primeam regulile unui joc pe care il jucasem toata viata fara sa il inteleg cu adevarat." [dr. Eben Alexander]

https://altmarius.ning.com/profiles/blogs/efectul-privirii-purifica...
...................
Sf Mc Hristina (24 iulie)
Bucură-te, că privind de la fereastră la luminătorii cei cereşti ai cunoscut pe Ziditorul;
Bucură-te, că, rugându-te cu lacrimi, ai cerut Acestuia să ţi Se descopere;
Bucură-te, că, petrecând în post şi rugăciune, Domnul ţi-a trimis pe îngerul Său;
Bucură-te, că îngerul te-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci;
Bucură-te, că „Mireasă a lui Hristos” te-a numit;
Bucură-te, că tainele credinţei ţi-a desluşit;
Bucură-te, că pentru dragostea Sfintei Treimi de trei chinuitori ţi-a prevestit că vei fi muncită;
Bucură-te, ceea ce cu pâine cerească de înger ai fost hrănită;
Bucură-te, că sufleteşte şi trupeşte te-ai simţit întărită;
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Asemenea ţie, celei ce te-ai rugat cu lacrimi fierbinţi şi cu post spre a ţi se descoperi tainele cele ascunse şi pentru a putea ajunge cu bine la limanurile cereşti, ajută-ne şi pe noi să ne putem ruga şi posti ca să ne simţim şi noi că trăim pentru şi în Dumnezeu şi să nu ne pierdem timpul în deşert.


Fecioara Hristina [Sf Mc Hristina, 24 iulie], crescînd cu anii şi înţelegerea, a început a veni la cunoştinţa adevărului, Dumnezeu luminîndu-i şi înţelepţindu-i mintea cu darul Său. Pentru că, privind prin fereastră la cer şi la luminătorii cei cereşti, cunoştea pe Ziditor. Deci, ea, nesocotind pe idolii cei fără de suflet, nu putea să li se închine. Ci, privind în sus spre răsărit, suspina şi plîngea, grăind în sine: "Pînă cînd inimile omeneşti vor petrece întunecate şi pînă cînd cugetul lor cel neînţelegător nu va privi spre Domnul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pămîntul şi l-a împodobit cu această podoabă nevăzută?"
Astfel socotind în sine, a început a se închina adevăratului Dumnezeu, Cel ce petrece în cer şi se ruga Lui cu lacrimi, ca să i se facă cunoscut spre a-L cunoaşte desăvîrşit pe Acela, de a Cărui dragoste i se aprinsese inima. Petrecînd multe zile în rugăciuni şi în postire, s-a învrednicit cercetării lui Dumnezeu; pentru că i s-a arătat îngerul Domnului şi a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci. Îngerul a numit-o mireasă a lui Hristos şi a înţelepţit-o desăvîrşit în cunoştinţa lui Dumnezeu; iar pentru nevoinţa cea pătimitoare, i-a spus că de trei muncitori va fi muncită, pentru Dumnezeu cel în Treime. Deci, a întărit-o spre nevoinţă, dîndu-i pîine curată să mănînce, fiind ea flămîndă de postire.
După acea îngerească arătare, fecioara se veselea cu duhul şi se bucura în Dumnezeu, Mîntuitorul său, mulţumindu-i că a cercetat pe roaba Sa prin trimiterea sfîntului înger. De atunci, ea a început mai cu căldură a-şi întinde către Domnul rugăciunile sale şi a se îndulci de dragostea Lui. Umplîndu-se de rîvnă, a început a sfărîma idolii cei de aur şi de argint, zdrobindu-i în bucăţi pe cîte unul şi aruncîndu-i jos de pe fereastră în uliţă. A doua zi, cei ce treceau, adunau pentru ei aurul şi argintul cel sfărîmat.
Într-una din zile, ighemonul Urban, vrînd să cerceteze pe fiica sa şi să se închine zeilor săi, s-a suit în palatul cel de sus. Dar, nevăzîndu-şi idolii, întrebă pe Hristina: "Unde sînt zeii?" Iar ea tăcea. Chemînd slugile, le-au întrebat de zei; iar ele i-au spus, ceea ce a făcut fiica sa zeilor. Umplîndu-se el de mînie, a început a bate pe fecioară peste obraz, zicîndu-i: "Ticăloaso, ce ai făcut zeilor?" Iar ea nu voia să-i răspundă. După aceea, sfînta, deschizîndu-şi gura, a mărturisit pe Unul adevăratul Dumnezeu, Cel ce petrece în cer, pe Ziditorul a toate, iar pe cei ce se numeau zei, fiind făcuţi din aur şi argint, i-a numit diavoli şi idoli fără simţire, spunîndu-i cum i-a sfărîmat cu mîinile sale.
Atunci Urban, umplîndu-se de mai multă mînie, a tăiat cu sabia pe toate slugile. Iar pe fiică a început s-o muncească cu diferite munci. Mai întîi a bătut-o fără cruţare cu vergi şi vine de bou, apoi a legat-o şi a aruncat-o în temniţă. Înştiinţîndu-se maica ei de acest lucru, a alergat la dînsa, plîngînd şi tînguindu-se, şi o îndemna să se lepede de Hristos şi să se întoarcă la zeii părinteşti. Dar muceniţa lui Hristos, nici nu voia să audă cuvintele maicii sale, ci mai ales se lepăda chiar de dînsa singură, zicînd: "Să nu mă numeşti pe mine fiica ta. Nu ştii oare că am numele lui Hristos, pe Care nimeni din neamul vostru nu s-a învrednicit a-L cunoaşte? Eu acum nu sînt din neamul vostru, ci din al lui Hristos, cu numele şi cu lucrul; pentru că m-am unit cu Hristos, Împăratul cel ceresc. Aceluia-I sînt roabă şi fiică şi El îmi este tată şi maică şi stăpîn". De aceea, maică-sa plîngea mult şi nesporind nimic, s-a mîhnit.
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiul/07-24-sf_hristina.html



+

Deci vieţuind fecioara [Sf Mc Varvara, 4 decembrie] întru acele palate înalte de pe turnul acela, se mîngîia privind de sus la zidirea lui Dumnezeu cea dintru înălţime, ca şi la cea de jos, la lumina cerului şi la frumuseţea pămîntului. Odată privind spre cer şi luînd seama la strălucirea soarelui, la alergarea lunii şi la frumuseţea stelelor, a zis către păzitoarele care petreceau împreună cu dînsa şi către slujnice: "Cine le-a făcut pe acestea?". Aşijderea, căutînd şi la frumuseţea cea de pe pămînt, la verdeaţa cîmpului, la pomi, la grădini, la munţi şi la ape, întreba: "A cui mînă a zidit toate acestea?", iar cele ce-i stăteau înainte i-au zis: "Toate acestea le-au zidit zeii". Apoi fecioara a întrebat: "Care zei?". Răspuns-au ei slujnicele: "Zeii aceia pe care îi cinsteşte tatăl tău şi-i ţine pe ei în palatul său, care sînt de aur, de argint, de lemn şi se închină lor; acei zei au zidit toate acestea cîte le vedeţi cu ochii", dar fecioara auzind aceste cuvinte ale lor, se îndoia şi zicea în sine: "Zeii pe care îi cinsteşte tatăl meu sînt făcuţi de mîini omeneşti. Pe cei de aur şi de argint i-au făcut zlătarul (argintarul) şi pe cei de piatră i-a făcut pietrarul, iar pe cei din lemn i-a cioplit teslarul. Deci, cum acei zei făcuţi au putut zidi această luminată înălţime cerească şi o frumuseţe ca aceasta pămîntească, neputînd ei singuri nici umbla cu picioarele, nici lucra cu mîinile?"

Astfel, cugetînd întru sine, ea căuta adeseori spre cer, ziua şi noaptea, şi din zidiri se sîrguia a cunoaşte pe Ziditorul. Odată ea privind mult la cer şi fiind cuprinsă de o mare dorinţă ca să ştie cine a făcut acea înălţime cu bunăcuviinţă şi acea lăţime şi strălucire a cerului, deodată a strălucit în inima ei lumina dumnezeiescului dar şi i-a deschis ochii minţii, pentru cunoştinţa nevăzutului, neştiutului şi neajunsului Dumnezeu, care, cu înţelepciune a zidit cerul şi pămîntul. Şi zicea întru sine: "Un Dumnezeu ca acela trebuie să fie pe care nu l-a zidit nici o mînă omenească. Acela singur este făcător şi pe toate cu mîna Sa le zideşte. Unul trebuie să fie cel ce a întins lăţimea cerului, a întemeiat greutatea pămîntului şi străluceşte din înălţime toată lumea cu razele soarelui, cu strălucirea lunii şi cu lumina stelelor, iar jos înfrumuseţează pămîntul cu copacii şi cu felurite flori şi-l adapă pe el cu rîuri şi cu izvoare de apă. Un Dumnezeu ca acela trebuie să fie, care pe toate le ţine, pe toate le cîrmuieşte, pe toate le viază şi pentru toţi mai înainte poartă de grijă".

Aşa învăţa fecioara Varvara, a cunoaşte pe Făcătorul din făpturi, încît se împlineau asupra ei cuvintele lui David: "Cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mîinilor tale am gîndit". Cu acea învăţătură s-a aprins în inima ei focul dragostei celei dumnezeieşti şi a ars sufletul ei cu văpaia doririi lui Dumnezeu, încît nu avea odihnă ziua şi noaptea; numai la acestea într-una cugeta şi de aceasta întruna dorea ca să ştie cu adeverire pe Dumnezeu şi Ziditorul a toate.

Şi nu putea avea învăţători pe nimeni din oameni, care să-i descopere tainele sfintei credinţe şi s-o povăţuiască la calea mîntuirii, pentru că nu era cu putinţă nimănui a veni la dînsa, afară de slujnicele cele orînduite, căci Dioscor, tatăl ei, avea pentru dînsa mare pază. Însă singur Duhul Sfînt, învăţătorul cel preaînţelept şi povăţuitor, o învăţa pe dînsa dinăuntru nevăzut, cu tainica insuflare a darului Său şi lucra în mintea ei cunoştinţa adevărului. Fecioara era pe acel turn ca o pasăre deosebită, la cele de sus cugetînd, iar nu la cele de jos, pentru că nu se lipea inima ei de nimic din cele pămînteşti: nu iubea aurul, nici mărgăritarele cele de mult preţ, nici pietrele cele scumpe, nici podoaba hainelor, nici alte podoabe fecioreşti, nici de nuntă nu gîndea vreodată; ci numai spre Unul Dumnezeu avîndu-şi tot cugetul său, s-a robit cu dragoste Lui. [Sad Guru = Gurul din inima]


http://paginiortodoxe.tripod.com/vsdec/12-04-sf_varvara.html

Căutând Sfânta Fecioară Varvara să înţeleagă ceea ce era de înţeles numai pentru Însuşi Făcătorul a toată făptura, gândea în mintea sa: idolii cei întunecaţi cum ar putea să zidească luminătorii cei luminaţi ai cerului? La care, prin psalmistul, a răspuns aşa: toţi zeii neamurilor sunt demoni; iar Dumnezeu şi Domn, Unul este, Care a făcut cerurile şi toată lumina lor. Deci, minunându-ne de mintea ta, înţeleaptă fecioară, grăim ţie unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce eşti cunoscătoare mai mult decât bătrânii slujitori idoleşti;
Bucură-te, ceea ce eşti mai înţeleaptă decât înţelepţii lumii acesteia;
Bucură-te, că Dumnezeu ţi-a dat ţie cele neştiute şi cele ascunse ale înţelepciunii Sale;
Bucură-te, că Însuşi Dumnezeu-Cuvântul te-a învăţat pe tine adevărata teologie;
Bucură-te, ceea ce cu mintea lui Hristos ai covârşit pe toţi cititorii în stele;
Bucură-te, ceea ce ai văzut cu adevărat crugul cel ceresc mai înainte decât aceia;
Bucură-te, că ai cunoscut în făptură ca într-o oglindă pe Însuşi Făcătorul;
Bucură-te, că în luminătorii cei zidiţi ai văzut pe Lumina cea nezidită;

Inchină-te Părintelui Ceresc, ca pe noi cei căzuţi sub povara păcatelor să ne ridice spre cuvântarea slavei Sale şi să ne îndrepteze ca întotdeauna să avem sus inimile, să gândim la calea de sus, iar nu la cele pământeşti.

Roagă-L pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care în temniţă ruga ta cea mucenicească a auzit, ca şi pe noi, leneşii, cei ce şedem în trândăvie ca într-o temniţă, degrabă să ne întoarcă spre rugăciune şi spre alergarea la poruncile lui Dumnezeu; şi să ne dea inimă ca să dorim a ne ruga neîncetat.

 ....................................

Ideea este:

Sunt 2 Sfinte diferite, dar care prin bunul discernamant al mintii si simtirii L-au dedus pe Dzeu din cum e construita si cum functioneaza lumea (universul).
Apoi s-au rugat / au invocat cu fervoare (si au meditat) Acestui Dzeu necunoscut (si incognoscibil, nu stiau nici macar cum sa-L cheme), iar Acesta le-a raspuns si le-a invatat.

Sf. Hristina prin intermediul unui inger (pe care i l-a trimis), iar Sf. Varvara i-a vorbit direct Acesta din Inima (= Sad Guru / Gurul din Inima oricui).

Asa cum ar trebui sa facem si noi.
..............
Si unde gasim un Intelept deplin (jnanin, jivanmukta) in lumea de azi ?
Simplu:
In fotografia lor (Ramana, Ramakrishna, Nisargadatta, Ma Ananda Mayi, Padre Pio,...) si in moastele / icoanele Sfintilor / Maestrilor si, mai ales, rugandu-ne lor si prin ei (prin forma lor) lui Dumnezeu (Care a imbracat masca lor, fiind El-Acesta sub forma lor).
Astfel, ei-Unul si Acelasi ne vor invata / initia fara cuvinte, Invatatura Divina, direct de la suflet la suflet, de la Inima la inima (inima lor la inima noastra), de la Fiinta la fiinte...
"Ei-El" (exteriori) ne vor face sa-L simtim pe Gurul Interior = Sad Guru = Divinul, din inima noastra.
+

1. si:

https://altmarius.ning.com/profiles/blogs/sf-mc-eustatie-plachida-20
Sf Mc Eustatie Plachida (20 sept) - maestru luptator si fondator al poporului roman
Nota preliminara: Shiva Pashupati - Stapinul Animalelor din vechile religii precrestine. Marele Zeu Shiva, ca aspect al Sf Treimi (ca o fateta a Diamantului Divin). Sigiliul de la Mohenjo Daro (din imagine) are cca. 8000 de ani vechime.

Sf Mucenic Eustatie Plachida
Sf Eustatie Plachida paralela cu Sf.Hubert / „Hubertus von Lüttich” (655-727, Liege Belgia) patronul vânătorilor, măcelarilor, opticienilor. A intalnit un cerb cand vana in Vinerea Mare si a vazut Crucea Hristica intre coarnele cerbului [variantele originare spun ca, cerbul era Insusi Hristos sub forma de cerb]. Astfel s-a convertit…
(ziua lui e pe 20 septembrie, sfant militar - maestru de Arte Martiale, luptator-razboinic al Spiritului/Luminii, care ne poate invata pe oricare dintre noi, direct, de la inima/suflet/fiinta/minte la inima/suflet/fiinta/minte, ptca exista O/1 Unica Inima/Fiinta/Suflet/Minte Divina - ceea ce ne este de folos, de ex. chiar si Arte Martiale ca Do/Cale. Insa sa nu uitam ca Iisus Hristos Mantuitorul nostru este "cel mai mare Judoka al tuturor timpurilor"/cedeaza ca sa invingi=daruind vei dobindi=wei wu wei-actiunea prin non-actiune, Fiind "Calea [Do], Adevarul si Viata", precum si Lumina si Legea Divina/Dharma = Calea-Adevarul-Viata-Lumina-Legea-01, iar "Odighitria = Cea care arata Calea si protejeaza pe Cale" este Maica Domnului),

este generalul roman al lui Traian, care a cucerit Dacia (al 2-lea razboi daco-roman). Deci e unul dintre fondatorii poporului nostru. Lui i S--a aratat Hristos sub forma unui Cerb (cu o Cruce de Lumina intre coarne). Cerb care era chiar Hristos (variantele mai noi din Vietile Sfintilor spun ca Hristos statea intre coarnele acestui cerb magic, intr-o cruce/sub forma unei cruci de Lumina, una cu El; ca in basme - animalul magic al samanilor, vehiculul purtator al zeului, una cu zeul). Deci Sf Eustatie face legatura si cu vechile religii precrestine (indo-europene si nu numai). Fiind o manifestare-incarnare a aspectului Divin de mai sus.

> Sfintii Mc.: Eustatzie Plachida, Teopisti (sotia sa), Agapie si Teopist (fiii sai) (prãznuiti pe 20 septembrie; pãrticele din moastele Sfintilor se aflã în Biserica “Iancu Vechi”, intersectia Str. Mãtãsari cu Bd. Pache Protopopescu, în apropierea/vizavi sediului ProTV)
si la
Mânãstirea “Sf. Nicolae – Mihai Vodã”, de lângã Metrou Izvor, Str. Sapientzei, Nr. 4 (doar Sf Eustatie)
si la
Mãnãstirea Vladimiresti, com. Tudor Vladimirescu, jud. Galati (doar Sf Eustatie)
precum si la
Catedrala Episcopala din Galati, jud. Galati (doar Sf Eustatie) s.a. locuri.

[PS: Sa nu uitam ca patronul spiritual al Scolii/Salii lui Mario  Sorin Vasilescu (caruia ii apartine citatul cu Iisus Judoka; http://gnspy.org/ + http://www.minte9.com/kb/lists2 ) si al tuturor elevilor sai („pro” sau „anti” Mario) este Ramana Maharshi: jivanmukta si mare adorator al lui Shiva (de fapt chiar un aspect incarnat al lui Shiva (dupa cum i s-a revelat unuia dintre discipolii lui Ramana) si al Mamei Divine. Iar Arunachala = Muntele Rosu Sacru de la Tiruvanamalai (linga Madras / India) este chiar zeul Shiva (nu doar locuinta zeului, cum este Muntele Kailasha din Himalaia). Si se mai zice ca cine doar priveste fotografia unui jivanmukta este purificat si ca doar vazind fotografia Muntelui Arunachala un om primeste mukta/eliberarea (atentie: Mantuirea crestina insa este cu mult mai mult decit mukta !). Si ca Iisus Hristos ar fi stat
in perioada necunoscuta de noi a vietii Sale pamintesti
(ca Dumnezeu Care îi invata pe oameni / maestri, iar nu ca invatacel al maestrilor din India)
intr-o anumita grota din complexul de pesteri-templu de la Elora / Ajanta (India), considerata a fi si ea o resedinta a Zeului… ]
…………
Cea mai veche mănăstire ortodoxă din Siria, Saydanaya, este „inima care pulsează sângele creştinismului sirian”. De fapt, este un oraş de biserici, cu 40 de Sfinte Altare. Rugăciune, frumuseţe, arhitectură, istorie şi ruine. Un loc în care creştinii se roagă de 1500 de ani, un loc unde femeile musulmane vin să se roage, pentru a rămâne însărcinate. O mărturie că pe acest pământ a existat o profundă trăire creştină, încă din timpul împăratului Iustinian cel Mare.
În limba aramaică, pe care a vorbit-o Însuşi Hristos Mântuitorul, saydanaya însemnă „vânătoare de gazele”. Căci, legenda întemeierii aceste mănăstiri este legată chiar de o gazelă. Împăratul Iustinian, într-una dintre expediţiile sale orientale, a ajuns în acest deşert, în care armata sa şi-a aşezat tabăra. Împăratul a văzut o gazelă frumoasă în depărtare. A pornit la vânătoare, urmărind-o până când acesta s-a oprit pe un pisc stâncos şi s-a apropiat de un izvor de apă proaspătă. Deodată, gazela s-a transformat într-o icoană a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu [Gazela era Insasi Maica Domnului, dupa cum in cazul Sf. Eustatie Plachida, Cerbul era Insusi Mantuitorul Iisus Hristos]. Din ea se întindea o mână albă şi un glas i-a spus: „Tu vei construi o biserică pentru mine, aici, pe acest deal”. Apoi, lumina cerească şi figura maiestuoasă neobişnuită au dispărut.
Paralela cu:
Shiva Pashupati - the deity here gained great fame there as Pashupati, the Lord of all Pashus, which are living as well as non-living beings.
There are several complex stories involving the origins of Pashupatinath. One story goes, in brief, that Shiva and Parvati came to the Kathmandu Valley and rested by the Bagmati while on a journey. Shiva was so impressed by its beauty and the surrounding forest that he and Parvati changed themselves into deer and walked into the forest. Many spots in the Kathmandu Valley have been identified as places where Shiva went during his time as a deer. After a while, the people and gods began to search for Shiva. Finally, after various complications, they found him in the forest, but he refused to leave. More complications ensued, but ultimately Lord Shiva announced that, since he had lived by the Bagmati river in a deer's form, he would now be known as Pashupatinath, Lord of all animals. It is said that whoever came here and beheld the lingam that appeared there would not be reborn as an animal.
Legend says that Lord Shiva and Parvati once took the form of an antelope and sported unknown in the forest on the Bagmati river's east bank. The gods later caught up with him and grabbing him by one of his horns, forced him to resume his divine form. The broken horn was worshipped as a Sivalinga but over time it was buried and lost. Centuries later astonished herdsmen found one of his cows showering the earth with milk. Digging deep at the site, he discovered the divine linga of Pashupatinath.
It is said that the wish-fulfilling cow Kamadhenu took shelter in a cave on the Chandravan mountain. Everyday Kamadhenu went down to the place the lingam was sunken into the soil and poured her milk on top of the soil. After a few thousand years some people saw Kamadhenu pouring milk on that same spot every day, and started to wonder what that would be. So they removed the soil and found the beautiful shining lingam and started worshiping it.
https://en.wikipedia.org/wiki/Pashupatinath_Temple
 (Nepal)