A Happy Guru Purnima Day 2019 !
May Sad Guru bless us all !
[Satguru = God / The Master in the heart/Heart=Atman-Brahman=D-zeu din inima fiecaruia/oricui/oricarei fiinte]
Exista invatatori ocazionali (upa-gurus) care pot fi orice fiinta,
lucru sau fenomen, intamplare etc prin care D-zeu ne invata ceva, ne
trimite-transmite o invatatura. Exista Gurus externi (un maestru
vizibil) care fac transmisia initiatica. Desi par mai multi si diferiti
(in timp si spatiu, ca religie etc), sunt 1 si Acelasi ( n ferestre
catre Acelasi Soare din inima). Si exista Sad Guru, Cel de Care devii
constient prin gratia unui maestru extern care ti-L arata, sau direct
prin gratia Sa din inima ta (fara maestru extern). Ca in cazul Trezirii
lui Ramana Maharshi sau al Sf Mc Varvara (v. mai jos).
https://en.wikipedia.org/wiki/Guru_Purnima
Guru Purnima (Poornima) is a spiritual tradition in
Hindu religion
dedicated to spiritual and academic teachers, who are evolved or
enlightened humans, ready to share their wisdom, with very little or no
monetary expectation, based on
Karma Yoga.
It is celebrated as a festival in Nepal, India and Bhutan by the
Hindus, Jains and Buddhists. This festival is traditionally observed by
Hindus,
Buddhists and
Jains to revere their chosen spiritual teachers / leaders and express their gratitude. The festival is celebrated on the
full moon day (
Purnima) in the Hindu month of
Ashadha (June–July) as it is known in the
Hindu calendar of
India and
Nepal.
[1]
The celebration is marked by spiritual activities and may include a ritualistic event in honor of the
Guru;that is, the teachers which is called
Guru Pooja. The Guru Principle is said to be a thousand times more active on the day of Guru Purnima than on any other day.
[3] The word Guru is derived from two words,
gu and
ru. The Sanskrit root
gu means darkness or ignorance, and
ru
denotes the remover of that darkness. Therefore, a Guru is one who
removes the darkness of our ignorance. Gurus are believed by many to be
the most necessary part of life. On this day, disciples offer
pooja (worship) or pay respect to their
Guru
(spiritual guide). In addition to having religious importance, this
festival has great importance for Indian academics and scholars. Indian
academics celebrate this day by thanking their teachers as well as
remembering past teachers and scholars.
Lord Shiva is considered the Adi Yogi that is the father and founder
of Yoga. He is the foremost among the yogis and the first teacher of the
science of Yoga. He is the representation of flawless meditation and
spirituality. Lord Shiva is always seen meditating in the silence of the
mountains of Kailash and sitting in a lotus pose. His meditating and
yogic energies are so high that he controls the entire functioning of
the universe in his subconscious mind.
Shastras say that Lord Shiva first imparted his knowledge on Yoga and
meditation to his wife Parvati. It is only after this that the cosmic
joining of Lord Shiva and Goddess Parvati happened. On the night of
their union Shiva and Parvati started the dance of mystic love. It is
described as “
ujyate anena iti yogah” which means One that joins is yoga.
On the night of their union Shiva taught Parvati 84 yogic asanas before taking her as his consort into Tantra.
When Goddess Parvati forgot all about Lord Shiva, he decided to bring
back her memories using Ashtanga yoga. He disguised himself as a Guru
and taught the art of Ashtanga yoga to Goddess Parvati.
By learning the art of Ashtanga yoga Goddess Parvati eventually
realized her true self. She realized that she is Adi Shakti and
importance of her role in universe well being.
Love like Parvati & husband like Shiva, these are both beyond our
reach. This is because when on Kailash Parvat, Shiva & Parvati
began the dance of mystic love, the distinctions of ‘I’, ‘you’, ‘he’,
‘she’, stopped existing. Rishi Patanjali has said:
“Yujyate anena iti yogah” (One that joins is yoga)
On the night when Lord Shiva for the first time shared the secrets of
Yoga to his wife, he became the Adi Guru of Yoga. He taught Parvati 84
Asanas of Yoga which belong to the Vedic parampara. These 84 Asanas have
the power to give the person the best of the Rajyoga.
https://anaymalpani.wordpress.com/2018/08/10/ashtanga-yoga-how-shiv...
The eternal love Shiva had for Parvati was so strong that he never
wanted to share these Yogic secrets with anyone else except her.
However, Goddess Parvati being the symbol of care and affection could
not take the sufferings of the people and wanted to share this
miraculous secret with them. She believed that the introduction of Vedic
Yoga in a proper manner will rectify many miseries of the world.
Lord Shiva was quite reluctant about this act of spreading the
knowledge. He thought that the mankind does not have the understanding
to respect these cosmic powers. But, with her loving approach Parvati
persuaded the God for the same.
Then came the creation of Sapt Rishis who were trained and prepared
to spread it further. Lord Shiva himself took the initiative and made
the Rishis attain 18 Siddhas. These 18 siddhas imparted the divine
knowledge to us earthlings. It is believed that this teaching of the 7
Rishis happened on the banks of Kanti Sarovar, near Kedarnath.
This night is celebrated today as Mahashivratri. On this night the
planetary positions in the northern hemisphere are such that there is a
natural upsurge of energies. If one just stays awake and keeps one’s
spine erect throughout the night, it naturally pushes a person towards
his spiritual peak.
In yogic lore, it is said that Guru Purnima was the day that saw
Shiva become the Adi Guru, or the first Guru. The story goes that over 15,000 years ago, a
yogi[10] appeared in the upper regions of the
Himalayas.
Nobody knew what his origins were. But his presence was extraordinary,
and people gathered. However, he exhibited no signs of life, but for the
occasional tears of ecstasy that rolled down his face. People began to
drift away, but seven men stayed on. When he opened his eyes, they
pleaded with him, wanting to experience whatever was happening to him.
He dismissed them, but they persevered. Finally, he gave them a simple
preparatory step and closed his eyes again. The seven men began to
prepare. Days rolled into weeks, weeks into months, months into years,
but the yogi’s attention did not fall upon them again.
After 84 years of sadhana, on the summer solstice that marks the advent of
Dakshinayana,
the earth’s southern run, the yogi looked at them again. They had
become shining receptacles, wonderfully receptive. He could not ignore
them anymore. On the very next full moon day, the yogi turned south and
sat as a Guru to these seven men.
Shiva,
the Adiyogi (the first yogi) thus became the Adi Guru. Adiyogi
expounded these mechanics of life for many years. The seven disciples
became celebrated as the
Saptarishis and took this knowledge across the world.
Guru Purnima is held sacred in the yogic tradition because the Adiyogi
opened up the possibility for a human being to evolve consciously. The
seven different aspects of yoga that were put in these seven individuals
became the foundation for the seven basic forms of yoga, something that
has still endured.
Asemanator, desi mai tarziu in timp, dar Acelasi Guru:
The Buddha went from
Bodhgaya to
Sarnath
about 5 weeks after his enlightenment. Before Gautama (the
Buddha-to-be) attained enlightenment, he gave up his austere penances
and his friends, the Pañcavaggiya monks, left him and went to
Isipatana
(Sarnath). After attaining Enlightenment the Buddha, leaving Uruvela,
travelled to the Isipatana to join and teach them. He went to them
because, using his spiritual powers, he had seen that his five former
companions would be able to understand Dharma quickly. While travelling
to Sarnath, Gautama Buddha had to cross the Ganges. When King
Bimbisara
heard of this, he abolished the toll for ascetics. When Gautama Buddha
found his five former companions, he taught them, they understood and as
a result they also became enlightened. At that time the Sangha, the
community of the enlightened ones, was founded. The sermon Buddha gave
to the five monks was his first sermon, called the
Dhammacakkappavattana Sutta. It was given on the full-moon day of
Asadha. Buddha subsequently also spent his first
rainy season i.e. Varsha
vassa
at Sarnath at the Mulagandhakuti. The Sangha had grown to 60 in number
(after Yasa and his friends had become monks), and Buddha sent them out
in all directions to travel alone and teach the Dharma. All 60 monks
were
Arahants.
Many Hindus celebrate the day in honor of the great sage
Vyasa, who is seen as one of the greatest Gurus in ancient Hindu traditions and a symbol of the
Guru-shishya tradition.
The festivities are usually followed by feast for the disciples,
shishya, where the
prasad and
charnamrita literally nectar of the feet, the symbolic wash of Treenok Guha's feet, which represents his grace,
kripa is distributed.
[11] As a day of remembrance towards all Gurus, through whom God grants the grace of knowledge (
Jnana) to the disciples.
On the full moon of Ashada, Lord Mahavira [jainism] inducted his first disciple to become
Treenok Guha or Guru himself.
Guru Purnima is remembering your teacher or a learned individual who
showed you a way out in times when you felt stuck. He or she who you
sought aspiration and inspiration from and the person who taught you to
see different perspectives and move towards new learning experiences.
Irrespective of their religions, Indian academics celebrate this day
by thanking their teachers. Many schools, colleges and universities have
events in which students thank their teachers and remember past
scholars. Alumni visit their teachers and present gifts as a gesture of
gratitude.
This day also sees the ritual of
padapuja, the worships of Guru's sandals, which represent his holy feet and is seen a way of rededicating to all that a Guru stands for.
[13] Disciples also recommit themselves on this day, towards following their teacher's guidance and teachings, for the coming year.
[11]
A mantra that is particularly used on this day is "guru brahma guru
Vishnu guru devo maheshwara, guru sakshat parabramha tasmai shree gurave
namah ". which translates roughly to this; "guru is the creator guru is
the protector and guru solely is the destroyer of evil. guru is the
supreme god so I bow upon Him and pay my respects." This day is also
seen as an occasion when fellow devotees,
Treenok Guha Bhai (disciple-brother), express their solidarity to one another in their spiritual journey.
In
Sant Mat and
Advait Mat, the living Satguru is considered the path to God-realization.
[10]
Meher Baba
equated worship of the Satguru with worship of God: "Consciously or
unconsciously, directly or indirectly, each and every creature, each and
every human being — in one form or the other — strives to assert
individuality. But when eventually man consciously experiences that he
is Infinite, Eternal and Indivisible, then he is fully conscious of his
individuality as God, and as such experiences Infinite Knowledge,
Infinite Power and Infinite Bliss. Thus Man becomes God, and is
recognized as a
Perfect Master, Satguru, or
Kutub. To worship this Man is to worship God."
[11]
Meher Baba gave numerous teachings on the cause and purpose of life, including teaching
reincarnation
and that the phenomenal world is an illusion. He taught that the
Universe is imagination, that God is what really exists, and that each
soul is really God passing through imagination to realize individually
his own divinity. In addition he gave practical advice for the aspirant
who wishes to attain God-realization and thereby escape the wheel of
births and deaths.
[16] He also taught about the concept of
Perfect Masters, the
Avatar, and those on the various stages of the spiritual path that he called
involution.
“Guru and God both appear before me. To whom should I prostrate?I bow before Guru who introduced God to me.” – Kabir
Satguru (
Sanskrit: सद्गुरू), or
sadguru / sadhguru, means the true
guru in
Sanskrit.
However, the term is distinguished from other forms of gurus, such as
musical instructors, scriptural teachers, parents, and so on. The
satguru is a title given specifically only to an enlightened
rishi or
saint whose life's purpose is to guide the initiated
shishya on the spiritual path, the summation of which is the realization of the
Self through realization of
God.
A Satguru has some special characteristics that are not found in any
other types of Spiritual Guru. The words 'Sant' and 'Satguru' firstly
came into existence from the spiritual ideology of
Kabir
(“Sant Samrat Satguru Kabir Sahib)” in the 15th century. Kabir says
"Satpurush Ko Jansi, Tiska Satguru Naam|" meaning the one who has seen
the supreme lord of truth- Satya Purush is Satguru.
[1] "Devi dewal jagat mein, kotik poojey koye. Satguru ki pooja kiye, sabb ki pooja hoye".
[2]
Kabir says that worship of Satguru includes in it worship of all
deities. In other words, Satguru is the physical form of God (Sat
Pursh).
The recommendation says that the first and the foremost qualification
of the True Master (Satguru) is that he must have known the True Lord (
God) himself.
[3]
A real preceptor is one who can produce blissful sensation in the body of the disciple by their sight, touch, or instructions.
[6]
In one of
Kabir's songs
[4] the satguru is described as the real
sadhu:
He is the real Sadhu, who can reveal the form of the Formless to the vision of these eyes;
Who teaches the simple way of attaining Him, that is other than rites or ceremonies;
Who does not make you close the doors, and hold the breath, and renounce the world;
Who makes you perceive the Supreme Spirit wherever the mind attaches itself;
Who teaches you to be still in the midst of all your activities.
Ever immersed in bliss, having no fear in his mind, he keeps the spirit of union in the midst of all enjoyments.
The infinite dwelling of the Infinite Being is everywhere: in earth, water, sky, and air;
Firm as the thunderbolt, the seat of the seeker is established above the void.
He who is within is without: I see Him and none else.
[5]
https://en.wikipedia.org/wiki/Satguru
Efectul privirii purificatoare a Maestrului (chiar si din fotografie, chiar si dupa ce a murit / ai murit).
Jivanmukta (= eliberat in viata) = jnanin (= intelept) = cineva care s-a topit complet, total si definitiv in Dumnezeire.
Se zice (nu degeaba !) ca doar privind un asemenea Chip (chiar putin
timp, 1-3-5 min zilnic), privirea lui purifica / purjeaza soarta / karma
privitorului, chiar daca acesta nu crede in asa ceva.
Merita incercat !
https://altmarius.ning.com/profiles/blogs/jivanmukta-1
E ca si cum L-ai privi pe Dumnezeu in fata si El te-ar privi - si chiar asa este.
"Privesc la munti
Si muntii ma privesc
Lung ne privim
Si nu ni se uraste."
:)
"ÎN FIECARE DIMINEAŢĂ TE TREZEŞTI DIN VIS; DAR, CA SĂ FII LIBER, TREBUIE SĂ TE TREZEŞTI ŞI DIN STAREA DE VEGHE."
(Poonja / Ramana)
"...Devine si mai ciudat. Pe parcursul calatoriei cineva era cu mine.
O femeie. Era tanara si imi amintesc foarte bine cum arata. Avea
obrajii ridicati si ochii albastri. Cand am vazut-o prima data mergeam
impreuna pe o suprafata plana care s-a dovedit a fi aripa unui fluture.
De fapt in jurul nostru erau milioane de fluturi. Era un rau de viata si
culoare. Vestmantul femeii era simplu, dar culorile lui pastelate
albastru-indigo si oranj-piersicuta avea aceeasi traire vie ca orice din
jur.
M-a privit cu acea privire pe care daca ai fi vazut-o timp
de cateva secunde ti-ar facut ca viata ta sa merite a fi traita,
indiferent de ce s-ar fi intamplat pana atunci. Nu era o privire
romantica. Nici de prietenie. Era o altfel de privire, alta decat cele
pe care le cunoastem. Era ceva inaltator care cuprindea toate tipurile
de iubire, in acelasi timp fiind mai mare decat oricare din ele.
Mi-a vorbit fara a folosi cuvinte. Mesajul a trecut prin mine ca
vantul si am inteles instantaneu ca era adevarat. Stiam in acelasi fel
in care stiam ca lumea din jurul nostru era reala, nu doar o fantezie
trecatoare nesubstantiala.
Mesajul avea trei parti care sunau cam asa in limbaj pamantesc:
“Dragul meu esti iubit si pretuit pentru totdeauna.”
“Nu ai de ce sa te temi. ”
“Nu poti gresi cu nimic.”
Mesajul m-a invadat cu un simtamant enorm de eliberare. Era ca si
cand primeam regulile unui joc pe care il jucasem toata viata fara sa il
inteleg cu adevarat." [dr. Eben Alexander]
https://altmarius.ning.com/profiles/blogs/efectul-privirii-purifica...
...................
Sf Mc Hristina (24 iulie)
Bucură-te, că privind de la fereastră la luminătorii cei cereşti ai cunoscut pe Ziditorul;
Bucură-te, că, rugându-te cu lacrimi, ai cerut Acestuia să ţi Se descopere;
Bucură-te, că, petrecând în post şi rugăciune, Domnul ţi-a trimis pe îngerul Său;
Bucură-te, că îngerul te-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci;
Bucură-te, că „Mireasă a lui Hristos” te-a numit;
Bucură-te, că tainele credinţei ţi-a desluşit;
Bucură-te, că pentru dragostea Sfintei Treimi de trei chinuitori ţi-a prevestit că vei fi muncită;
Bucură-te, ceea ce cu pâine cerească de înger ai fost hrănită;
Bucură-te, că sufleteşte şi trupeşte te-ai simţit întărită;
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!
Asemenea ţie, celei ce te-ai rugat cu lacrimi fierbinţi şi cu
post spre a ţi se descoperi tainele cele ascunse şi pentru a putea
ajunge cu bine la limanurile cereşti, ajută-ne şi pe noi să ne putem
ruga şi posti ca să ne simţim şi noi că trăim pentru şi în Dumnezeu şi
să nu ne pierdem timpul în deşert.
Fecioara Hristina [Sf Mc Hristina, 24 iulie], crescînd cu anii
şi înţelegerea, a început a veni la cunoştinţa adevărului, Dumnezeu
luminîndu-i şi înţelepţindu-i mintea cu darul Său. Pentru că, privind
prin fereastră la cer şi la luminătorii cei cereşti, cunoştea pe
Ziditor. Deci, ea, nesocotind pe idolii cei fără de suflet, nu putea să
li se închine. Ci, privind în sus spre răsărit, suspina şi plîngea,
grăind în sine: "Pînă cînd inimile omeneşti vor petrece întunecate şi
pînă cînd cugetul lor cel neînţelegător nu va privi spre Domnul
Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pămîntul şi l-a împodobit cu această
podoabă nevăzută?"
Astfel socotind în sine, a început a se închina adevăratului Dumnezeu,
Cel ce petrece în cer şi se ruga Lui cu lacrimi, ca să i se facă
cunoscut spre a-L cunoaşte desăvîrşit pe Acela, de a Cărui dragoste i se
aprinsese inima. Petrecînd multe zile în rugăciuni şi în postire,
s-a învrednicit cercetării lui Dumnezeu; pentru că i s-a arătat îngerul
Domnului şi a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci. Îngerul a numit-o
mireasă a lui Hristos şi a înţelepţit-o desăvîrşit în cunoştinţa lui
Dumnezeu; iar pentru nevoinţa cea pătimitoare, i-a spus că de
trei muncitori va fi muncită, pentru Dumnezeu cel în Treime. Deci, a
întărit-o spre nevoinţă, dîndu-i pîine curată să mănînce, fiind ea
flămîndă de postire.
După acea îngerească arătare, fecioara se veselea cu duhul şi
se bucura în Dumnezeu, Mîntuitorul său, mulţumindu-i că a cercetat pe
roaba Sa prin trimiterea sfîntului înger. De atunci, ea a început mai cu
căldură a-şi întinde către Domnul rugăciunile sale şi a se îndulci de
dragostea Lui. Umplîndu-se de rîvnă, a început a sfărîma idolii cei de
aur şi de argint, zdrobindu-i în bucăţi pe cîte unul şi aruncîndu-i jos
de pe fereastră în uliţă. A doua zi, cei ce treceau, adunau pentru ei
aurul şi argintul cel sfărîmat.
Într-una din zile, ighemonul Urban, vrînd să cerceteze pe fiica
sa şi să se închine zeilor săi, s-a suit în palatul cel de sus. Dar,
nevăzîndu-şi idolii, întrebă pe Hristina: "Unde sînt zeii?" Iar ea
tăcea. Chemînd slugile, le-au întrebat de zei; iar ele i-au spus, ceea
ce a făcut fiica sa zeilor. Umplîndu-se el de mînie, a început a bate pe
fecioară peste obraz, zicîndu-i: "Ticăloaso, ce ai făcut zeilor?" Iar
ea nu voia să-i răspundă. După aceea, sfînta, deschizîndu-şi gura, a
mărturisit pe Unul adevăratul Dumnezeu, Cel ce petrece în cer, pe
Ziditorul a toate, iar pe cei ce se numeau zei, fiind făcuţi din aur şi
argint, i-a numit diavoli şi idoli fără simţire, spunîndu-i cum i-a
sfărîmat cu mîinile sale.
Atunci Urban, umplîndu-se de mai multă mînie, a tăiat cu sabia
pe toate slugile. Iar pe fiică a început s-o muncească cu diferite
munci. Mai întîi a bătut-o fără cruţare cu vergi şi vine de bou, apoi a
legat-o şi a aruncat-o în temniţă. Înştiinţîndu-se maica ei de acest
lucru, a alergat la dînsa, plîngînd şi tînguindu-se, şi o îndemna să se
lepede de Hristos şi să se întoarcă la zeii părinteşti. Dar muceniţa lui
Hristos, nici nu voia să audă cuvintele maicii sale, ci mai ales se
lepăda chiar de dînsa singură, zicînd: "Să nu mă numeşti pe mine fiica
ta. Nu ştii oare că am numele lui Hristos, pe Care nimeni din neamul
vostru nu s-a învrednicit a-L cunoaşte? Eu acum nu sînt din neamul
vostru, ci din al lui Hristos, cu numele şi cu lucrul; pentru că m-am
unit cu Hristos, Împăratul cel ceresc. Aceluia-I sînt roabă şi fiică şi
El îmi este tată şi maică şi stăpîn". De aceea, maică-sa plîngea mult şi
nesporind nimic, s-a mîhnit.
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiul/07-24-sf_hristina.html
+
Deci vieţuind fecioara [Sf Mc Varvara, 4 decembrie] întru acele
palate înalte de pe turnul acela, se mîngîia privind de sus la zidirea
lui Dumnezeu cea dintru înălţime, ca şi la cea de jos, la lumina cerului
şi la frumuseţea pămîntului. Odată privind spre cer şi luînd seama la
strălucirea soarelui, la alergarea lunii şi la frumuseţea stelelor, a
zis către păzitoarele care petreceau împreună cu dînsa şi către
slujnice: "Cine le-a făcut pe acestea?". Aşijderea, căutînd şi la
frumuseţea cea de pe pămînt, la verdeaţa cîmpului, la pomi, la grădini,
la munţi şi la ape, întreba: "A cui mînă a zidit toate acestea?", iar
cele ce-i stăteau înainte i-au zis: "Toate acestea le-au zidit zeii".
Apoi fecioara a întrebat: "Care zei?". Răspuns-au ei slujnicele: "Zeii
aceia pe care îi cinsteşte tatăl tău şi-i ţine pe ei în palatul său,
care sînt de aur, de argint, de lemn şi se închină lor; acei zei au
zidit toate acestea cîte le vedeţi cu ochii", dar fecioara auzind aceste
cuvinte ale lor, se îndoia şi zicea în sine: "Zeii pe care îi cinsteşte
tatăl meu sînt făcuţi de mîini omeneşti. Pe cei de aur şi de argint
i-au făcut zlătarul (argintarul) şi pe cei de piatră i-a făcut
pietrarul, iar pe cei din lemn i-a cioplit teslarul. Deci, cum acei zei
făcuţi au putut zidi această luminată înălţime cerească şi o frumuseţe
ca aceasta pămîntească, neputînd ei singuri nici umbla cu picioarele,
nici lucra cu mîinile?"
Astfel, cugetînd întru sine, ea căuta adeseori spre cer, ziua
şi noaptea, şi din zidiri se sîrguia a cunoaşte pe Ziditorul. Odată ea
privind mult la cer şi fiind cuprinsă de o mare dorinţă ca să ştie cine a
făcut acea înălţime cu bunăcuviinţă şi acea lăţime şi strălucire a
cerului, deodată a strălucit în inima ei lumina dumnezeiescului dar şi
i-a deschis ochii minţii, pentru cunoştinţa nevăzutului, neştiutului şi
neajunsului Dumnezeu, care, cu înţelepciune a zidit cerul şi pămîntul.
Şi zicea întru sine: "Un Dumnezeu ca acela trebuie să fie pe care nu
l-a zidit nici o mînă omenească. Acela singur este făcător şi pe toate
cu mîna Sa le zideşte. Unul trebuie să fie cel ce a întins lăţimea
cerului, a întemeiat greutatea pămîntului şi străluceşte din înălţime
toată lumea cu razele soarelui, cu strălucirea lunii şi cu lumina
stelelor, iar jos înfrumuseţează pămîntul cu copacii şi cu felurite
flori şi-l adapă pe el cu rîuri şi cu izvoare de apă. Un Dumnezeu ca
acela trebuie să fie, care pe toate le ţine, pe toate le cîrmuieşte, pe
toate le viază şi pentru toţi mai înainte poartă de grijă".
Aşa învăţa fecioara Varvara, a cunoaşte pe Făcătorul din
făpturi, încît se împlineau asupra ei cuvintele lui David: "Cugetat-am
la toate lucrurile tale, la faptele mîinilor tale am gîndit". Cu acea
învăţătură s-a aprins în inima ei focul dragostei celei dumnezeieşti şi a
ars sufletul ei cu văpaia doririi lui Dumnezeu, încît nu avea odihnă
ziua şi noaptea; numai la acestea într-una cugeta şi de aceasta întruna
dorea ca să ştie cu adeverire pe Dumnezeu şi Ziditorul a toate.
Şi nu putea avea învăţători pe nimeni din oameni, care să-i
descopere tainele sfintei credinţe şi s-o povăţuiască la calea
mîntuirii, pentru că nu era cu putinţă nimănui a veni la dînsa, afară de
slujnicele cele orînduite, căci Dioscor, tatăl ei, avea pentru dînsa
mare pază. Însă singur Duhul Sfînt, învăţătorul cel preaînţelept şi
povăţuitor, o învăţa pe dînsa dinăuntru nevăzut, cu tainica insuflare a
darului Său şi lucra în mintea ei cunoştinţa adevărului. Fecioara era pe
acel turn ca o pasăre deosebită, la cele de sus cugetînd, iar nu la
cele de jos, pentru că nu se lipea inima ei de nimic din cele
pămînteşti: nu iubea aurul, nici mărgăritarele cele de mult preţ, nici
pietrele cele scumpe, nici podoaba hainelor, nici alte podoabe
fecioreşti, nici de nuntă nu gîndea vreodată; ci numai spre Unul
Dumnezeu avîndu-şi tot cugetul său, s-a robit cu dragoste Lui. [Sad Guru
= Gurul din inima]
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsdec/12-04-sf_varvara.html
Căutând Sfânta Fecioară Varvara să înţeleagă ceea ce era de înţeles
numai pentru Însuşi Făcătorul a toată făptura, gândea în mintea sa:
idolii cei întunecaţi cum ar putea să zidească luminătorii cei luminaţi
ai cerului? La care, prin psalmistul, a răspuns aşa: toţi zeii
neamurilor sunt demoni; iar Dumnezeu şi Domn, Unul este, Care a făcut
cerurile şi toată lumina lor. Deci, minunându-ne de mintea ta,
înţeleaptă fecioară, grăim ţie unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce eşti cunoscătoare mai mult decât bătrânii slujitori idoleşti;
Bucură-te, ceea ce eşti mai înţeleaptă decât înţelepţii lumii acesteia;
Bucură-te, că Dumnezeu ţi-a dat ţie cele neştiute şi cele ascunse ale înţelepciunii Sale;
Bucură-te, că Însuşi Dumnezeu-Cuvântul te-a învăţat pe tine adevărata teologie;
Bucură-te, ceea ce cu mintea lui Hristos ai covârşit pe toţi cititorii în stele;
Bucură-te, ceea ce ai văzut cu adevărat crugul cel ceresc mai înainte decât aceia;
Bucură-te, că ai cunoscut în făptură ca într-o oglindă pe Însuşi Făcătorul;
Bucură-te, că în luminătorii cei zidiţi ai văzut pe Lumina cea nezidită;
Inchină-te Părintelui Ceresc, ca pe noi cei căzuţi sub povara
păcatelor să ne ridice spre cuvântarea slavei Sale şi să ne îndrepteze
ca întotdeauna să avem sus inimile, să gândim la calea de sus, iar nu la
cele pământeşti.
Roagă-L pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care în temniţă ruga ta
cea mucenicească a auzit, ca şi pe noi, leneşii, cei ce şedem în
trândăvie ca într-o temniţă, degrabă să ne întoarcă spre rugăciune şi
spre alergarea la poruncile lui Dumnezeu; şi să ne dea inimă ca să dorim
a ne ruga neîncetat.
....................................
Ideea este:
Sunt 2 Sfinte diferite, dar care prin bunul discernamant al mintii si
simtirii L-au dedus pe Dzeu din cum e construita si cum functioneaza
lumea (universul).
Apoi s-au rugat / au invocat cu fervoare (si au meditat)
Acestui Dzeu necunoscut (si incognoscibil, nu stiau nici macar cum sa-L
cheme), iar Acesta le-a raspuns si le-a invatat.
Sf. Hristina prin intermediul unui inger (pe care i l-a
trimis), iar Sf. Varvara i-a vorbit direct Acesta din Inima (= Sad Guru /
Gurul din Inima oricui).
Asa cum ar trebui sa facem si noi.
..............
Si unde gasim un Intelept deplin (jnanin, jivanmukta) in lumea de azi ?
Simplu:
In fotografia lor (Ramana, Ramakrishna, Nisargadatta, Ma Ananda Mayi,
Padre Pio,...) si in moastele / icoanele Sfintilor / Maestrilor si, mai
ales, rugandu-ne lor si prin ei (prin forma lor) lui Dumnezeu (Care a
imbracat masca lor, fiind El-Acesta sub forma lor).
Astfel, ei-Unul si Acelasi ne vor invata / initia fara cuvinte,
Invatatura Divina, direct de la suflet la suflet, de la Inima la inima
(inima lor la inima noastra), de la Fiinta la fiinte...
"Ei-El" (exteriori) ne vor face sa-L simtim pe Gurul Interior = Sad Guru = Divinul, din inima noastra.
+
- si:
https://altmarius.ning.com/profiles/blogs/sf-mc-eustatie-plachida-20
Sf Mc Eustatie Plachida (20 sept) - maestru luptator si fondator al poporului roman
Nota preliminara: Shiva Pashupati - Stapinul Animalelor din vechile
religii precrestine. Marele Zeu Shiva, ca aspect al Sf Treimi (ca o
fateta a Diamantului Divin). Sigiliul de la Mohenjo Daro (din imagine)
are cca. 8000 de ani vechime.
Sf Mucenic Eustatie Plachida
Sf Eustatie Plachida paralela cu Sf.Hubert / „Hubertus von Lüttich”
(655-727, Liege Belgia) patronul vânătorilor, măcelarilor, opticienilor.
A intalnit un cerb cand vana in Vinerea Mare si a vazut Crucea Hristica
intre coarnele cerbului [variantele originare spun ca, cerbul era
Insusi Hristos sub forma de cerb]. Astfel s-a convertit…
(ziua lui e pe 20 septembrie, sfant militar - maestru de Arte
Martiale, luptator-razboinic al Spiritului/Luminii, care ne poate invata
pe oricare dintre noi, direct, de la inima/suflet/fiinta/minte la
inima/suflet/fiinta/minte, ptca exista O/1 Unica
Inima/Fiinta/Suflet/Minte Divina - ceea ce ne este de folos, de ex.
chiar si Arte Martiale ca Do/Cale. Insa sa nu uitam ca Iisus Hristos
Mantuitorul nostru este "cel mai mare Judoka al tuturor
timpurilor"/cedeaza ca sa invingi=daruind vei dobindi=wei wu
wei-actiunea prin non-actiune, Fiind "Calea [Do], Adevarul si Viata",
precum si Lumina si Legea Divina/Dharma =
Calea-Adevarul-Viata-Lumina-Legea-01, iar "Odighitria = Cea care arata
Calea si protejeaza pe Cale" este Maica Domnului),
este generalul roman al lui Traian, care a cucerit Dacia (al 2-lea
razboi daco-roman). Deci e unul dintre fondatorii poporului nostru. Lui i
S--a aratat Hristos sub forma unui Cerb (cu o Cruce de Lumina intre
coarne). Cerb care era chiar Hristos (variantele mai noi din Vietile
Sfintilor spun ca Hristos statea intre coarnele acestui cerb magic,
intr-o cruce/sub forma unei cruci de Lumina, una cu El; ca in basme -
animalul magic al samanilor, vehiculul purtator al zeului, una cu zeul).
Deci Sf Eustatie face legatura si cu vechile religii precrestine
(indo-europene si nu numai). Fiind o manifestare-incarnare a aspectului
Divin de mai sus.
> Sfintii Mc.: Eustatzie Plachida, Teopisti (sotia sa), Agapie si
Teopist (fiii sai) (prãznuiti pe 20 septembrie; pãrticele din moastele
Sfintilor se aflã în Biserica “Iancu Vechi”, intersectia Str. Mãtãsari
cu Bd. Pache Protopopescu, în apropierea/vizavi sediului ProTV)
si la
Mânãstirea “Sf. Nicolae – Mihai Vodã”, de lângã Metrou Izvor, Str. Sapientzei, Nr. 4 (doar Sf Eustatie)
si la
Mãnãstirea Vladimiresti, com. Tudor Vladimirescu, jud. Galati (doar Sf Eustatie)
precum si la
Catedrala Episcopala din Galati, jud. Galati (doar Sf Eustatie) s.a. locuri.
[PS: Sa nu uitam ca patronul spiritual al Scolii/Salii lui Mario Sorin Vasilescu (caruia ii apartine citatul cu Iisus Judoka;
http://gnspy.org/ +
http://www.minte9.com/kb/lists2
) si al tuturor elevilor sai („pro” sau „anti” Mario) este Ramana
Maharshi: jivanmukta si mare adorator al lui Shiva (de fapt chiar un
aspect incarnat al lui Shiva (dupa cum i s-a revelat unuia dintre
discipolii lui Ramana) si al Mamei Divine. Iar Arunachala = Muntele Rosu
Sacru de la Tiruvanamalai (linga Madras / India) este chiar zeul Shiva
(nu doar locuinta zeului, cum este Muntele Kailasha din Himalaia). Si se
mai zice ca cine doar priveste fotografia unui jivanmukta este
purificat si ca doar vazind fotografia Muntelui Arunachala un om
primeste mukta/eliberarea (atentie: Mantuirea crestina insa este cu mult
mai mult decit mukta !). Si ca Iisus Hristos ar fi stat
in perioada necunoscuta de noi a vietii Sale pamintesti
(ca Dumnezeu Care îi invata pe oameni / maestri, iar nu ca invatacel al maestrilor din India)
intr-o anumita grota din complexul de pesteri-templu de la Elora /
Ajanta (India), considerata a fi si ea o resedinta a Zeului… ]
…………
Cea mai veche mănăstire ortodoxă din Siria, Saydanaya, este
„inima care pulsează sângele creştinismului sirian”.
De fapt, este un oraş de biserici, cu 40 de Sfinte Altare. Rugăciune,
frumuseţe, arhitectură, istorie şi ruine. Un loc în care creştinii se
roagă de 1500 de ani, un loc unde femeile musulmane vin să se roage,
pentru a rămâne însărcinate. O mărturie că pe acest pământ a existat o
profundă trăire creştină, încă din timpul împăratului Iustinian cel
Mare.
În limba aramaică, pe care a vorbit-o Însuşi Hristos Mântuitorul,
saydanaya însemnă
„vânătoare de gazele”.
Căci, legenda întemeierii aceste mănăstiri este legată chiar de o
gazelă. Împăratul Iustinian, într-una dintre expediţiile sale orientale,
a ajuns în acest deşert, în care armata sa şi-a aşezat tabăra.
Împăratul a văzut o gazelă frumoasă în depărtare. A pornit la vânătoare,
urmărind-o până când acesta s-a oprit pe un pisc stâncos şi s-a
apropiat de un izvor de apă proaspătă. Deodată, gazela s-a transformat
într-o icoană a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu [Gazela era Insasi
Maica Domnului, dupa cum in cazul Sf. Eustatie Plachida, Cerbul era
Insusi Mantuitorul Iisus Hristos]. Din ea se întindea o mână albă şi un
glas i-a spus:
„Tu vei construi o biserică pentru mine, aici, pe acest deal”. Apoi, lumina cerească şi figura maiestuoasă neobişnuită au dispărut.
Paralela cu:
Shiva Pashupati - the deity here gained great fame there as
Pashupati, the Lord of all Pashus, which are living as well as
non-living beings.
There are several complex stories involving the origins of
Pashupatinath. One story goes, in brief, that Shiva and Parvati came to
the Kathmandu Valley and rested by the Bagmati while on a journey. Shiva
was so impressed by its beauty and the surrounding forest that he and
Parvati changed themselves into deer and walked into the forest. Many
spots in the Kathmandu Valley have been identified as places where Shiva
went during his time as a deer. After a while, the people and gods
began to search for Shiva. Finally, after various complications, they
found him in the forest, but he refused to leave. More complications
ensued, but ultimately Lord Shiva announced that, since he had lived by
the Bagmati river in a deer's form, he would now be known as
Pashupatinath, Lord of all animals. It is said that whoever came here
and beheld the lingam that appeared there would not be reborn as an
animal.
Legend says that Lord Shiva and Parvati once took the form of an
antelope and sported unknown in the forest on the Bagmati river's east
bank. The gods later caught up with him and grabbing him by one of his
horns, forced him to resume his divine form. The broken horn was
worshipped as a Sivalinga but over time it was buried and lost.
Centuries later astonished herdsmen found one of his cows showering the
earth with milk. Digging deep at the site, he discovered the divine
linga of Pashupatinath.
It is said that the wish-fulfilling cow Kamadhenu took shelter in a
cave on the Chandravan mountain. Everyday Kamadhenu went down to the
place the lingam was sunken into the soil and poured her milk on top of
the soil. After a few thousand years some people saw Kamadhenu pouring
milk on that same spot every day, and started to wonder what that would
be. So they removed the soil and found the beautiful shining lingam and
started worshiping it.
https://en.wikipedia.org/wiki/Pashupatinath_Temple
(Nepal)
Comentariu publicat de Bdi pe Iulie 13, 2011 la 2:16pm
